Prima probă a serii a fost pentru un tort de morcovi! Într-un mini game în care concurenții au putut să aleagă, pentru prima dată, să lupte chiar și cu un adversar de sex opus, distracția a fost la cote înalte. După ce Alex Nedelcu a învins-o pe Laura Giurcanu, TJ Miles pe Mihaela sau Alexandra Duli pe CRBL, scorul a fost închis de Ionuț Popa în fața lui Marian Drăgulescu. Astfel, după un scor de 7 la 5, Războinicii au savurat tortul!
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Ceea ce a urmat a fost Jocul de Recompensă care a adus și o miză incredibilă: o masă pe cinste cu produse de la KFC! Cu gândul la potențiala victoria, a început una dintre cele mai grele provocări pe care concurenții le-au avut până la acest moment.
Lupta a fost extrem de echilibrată în prima parte, scorul ajungând până la 5 la 5. De acolo, Războinicii au demonstrat o motivație și mai mare, reușind să câștige pentru a doua oară într-o singură zi. Cu 10 la 7, aceștia s-au bucurat de o masă pe cinste și pornesc cu burta plină în următoarele probe ale săptămânii.
Faimoșii trebuie să se regrupeze înainte de ediția de luni, 4 aprilie 2022
După un început al săptămânii extrem de dificil, Faimoșii trebuie să se regrupeze! În această seară, pe traseu vor lupta contra tribului Războinicilor pentru Imunitate. Ce echipă va avea liniște la Consiliu și cine va face nominalizările, aflăm în câteva ore!
Survivor: Extrashow revine pe VOYO, la finalul emisiunii de pe TV! Zanni este pregătit să dezbată cele mai noi vești din Dominicană, alături de invitatul zilei.
Nu ratați, de la 20.30, Survivor România! Ediția poate fi urmărită în avans pe VOYO.
Sursa foto: Pro TV
Citește și: