După ultima recompensă de Comunicare, Alin Chirilă își deschide sufletul
În urmă cu o săptămână, Războinicii au pierdut ambele jocuri de Imunitate, așa că au fost nevoiți să rămână fără un membru al echipei, iar Alina Radi a părăsit competiția după o perioadă relativ scurtă petrecută la Survivor. Acum, cei din tribul albastru vor să dea totul pe traseu pentru a-și reveni și pentru a rămâne în componența actuală.
De cealaltă parte, Faimoșii sunt deciși să continue seria bună și să mai aducă victorii care să le asigure liniștea în Consiliile de Nominalizare.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
”cel mai mare impas din viața noastră”…
În triburi se pare că discuțiile între concurenți sunt tot mai sincere, iar diseară, Alin Chirilă își va deschide sufletul ca urmare a mesajului vocal pe care l-a primit la ultima recompensă de Comunicare. Acesta își va aminti cum au început certurile cu fratele lui, dar și prin ce emoții a trecut cu problemele de sănătate pe care le-a avut unul dintre copiii lui: ”cel mai mare impas din viața noastră”…
Tot atunci, concurenții vor avea parte și de un joc surprinzător, unul care aduce voia bună și într-o luptă pentru recompensă, triburile își vor păstra și energia pozitivă constant. De altfel, Daniel Pavel va ține să-i încurajeze pentru atitudinea arătată în primele 2 luni. „Ați demonstrat că se poate face față acestui Survivor cu zâmbetul pe buze”.
În doar câteva ore, vom vedea cine câștigă acest joc de Recompensă. Dar și cine va reuși să învingă în primul Joc de Imunitate al săptămânii, asigurându-și un Consiliu liniștit și cine va ajunge în punctul în care să facă nominalizări.
Nu ratați, de la ora 20:30, la PRO TV, o nouă ediție a celui mai tare sezon din istoria Survivor România 2023. Emisiunea poate fi urmărită, cu o zi în avans, pe VOYO.
Sursa foto: Pro TV
Citește și: