Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

„Survivor România”. O nouă eliminare neașteptată! Ce concurent a părăsit competiția

de Redactia Tvmania

În cadrul consilului de eliminare de duminică seară de la „Survivor România”, ambele tabere din competiție, cea a faimoșilor și cea a războinicilor, au putut afla ce concurent este cel mai bine clasat în votul publicului și pe de altă parte de a avea câte un concurent propus pentru eliminare. 

În această săptămână concurentul care a acumulat cele mai multe puncte din partea publicului din echipa faimoșilor a fost Elena Marin. Aceasta a propus spre eliminare un coechipier din echipa sa:

„Motivul pentru care o voi face va fi din punct de vedere social. Mi s-a declarat război și până acum nu am vrut să răspund cu aceeași monedă, pentru că am considerat că la răutate nu este bine să răspunzi cu răutate. Știu sigur că pe oricine aș nominaliza mi-aș pune echipa în cap în momentul de față, dar în același timp am fost acuzată că nu sunt asumată absolut deloc! Și pentru că s-a făcut o strategie împortiva mea și nu mi s-a părut corect, pentru că sunt înțepată de fiecare dată când are ocazia  și pentru că vreau să fiu asumată și să nu mai dau dovată de lașitate cum mi s-a spus, persoana pe care am s-o nominalizez este Zani”, a declarat Elena Marin.

Reacția faimosului Zani nu a întârziat:

„Mă simt surprins! Am crezut că va fi un consiliu în care nu voi simți ceva anume, datorită Elenei, simt săgețile războiului la care am spus stop. Săgețile de care vorbește Elena au fost făcute, la rândul nostru, după strategia lor”. 

Favoritul publicului din echipa războinicilor a fost Albert. Cel care a fost inițial nominalizat pentru eliminare de către coechipierii săi.

„Nu mă așteptam! Poate cel mai mare reproș al meu personal pe care îl spun sincer este că poate nu am fost destul de concentrat în anumite momente. Din partea echipei aș putea să le reproșez unor persoane că m-au votat din punct de vedere sportiv sau că m-au votat în trecut din punct de vedere social, deși poate nu meritam chiar eu în momentul acela”, a spus concurentul din echipa războinicilor care a fost la un pas de eliminare.

Cine a plecat acasă

Cu toate acestea, în urma dezvăluirii clasamentului situația s-a schimbat, iar cel care a intrat în vizorul eliminării de favoritul publicului, Albert, a fost unul dintre cei mai controversați concurenți din echipa războinicilor, Musty. 

Pentru că nominalizările au fost făcute atât din echipa faimoșilor: Andreea Antonescu și Zanni, cât și din cea a războinicilor, Musty și Maria, cel care a plecat acasă a fiind ales în funcție de cine a întrunit cele mai puține voturi din partea publicului. 

Concurentul care a părăsit astfel competiția duminică seară a fost Musty:

„Azi dimineață cumva cu colegii mei am terminat un proiect pe care îl aveam de la început, o plută. Pentru că aveam nevoie de mai multă hrană, de mai multă energie și am simțit oricum chestia asta. Chiar vă spun sincer zilele astea aveam cumva în cap că se va întâmpla chestia asta. îmi este dor de proiectele mele, de copiii mei mi-a plăcut foarte mult aventura de aici. Mă duc acasă cu capul sus”, a spus Musty. 

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te