.
.
Talentul o recomandă
Tocmai împlinise 48 de ani, era şomeră, iar aspectul fizic nu o recomanda pentru o carieră muzicală. A participat totuşi la emisiunea-concurs „Britain’s Got Talent”, convinsă că talentul ei nu va trece neobservat. Hohotele de râs ale spectatorilor şi zâmbetele ce trădau ironia membrilor juriului (Simon Cowell, Amanda Holden şi Piers Morgan) s-au oprit brusc în momentul în care Susan Boyle a început să cânte melodia „I Dreamed A Dream”, din muzicalul „Mizerabilii”. Chiar dacă n-a reuşit să câştige finala, fiind surclasată de un grup de dansatori, clipul cu prestaţia cântăreţei de origine scoţiană a făcut furori pe Internet (103 milioane de vizualizari doar în primele 9 zile, potrivit unei statistici realizate pe 20 dintre cele mai populare site-uri cu clipuri).
Vizionaţi clipul cu prestaţia cântăreţei la „Britain’s Got Talent”:
Şocul celebrităţii
Susan Boyle n-a avut niciodată destul timp pentru a se ocupa de viaţa şi cariera ei. După ce fraţii şi surorile mai mari au părăsit casa familiei, cântăreaţa s-a îngrijit de mama ei, care a murit în 2007, la vârsta de 91 de ani. La început, atenţia din partea presei a bucurat-o, pentru ca apoi să fie afectată de articolele maliţioase din tabloide, care vorbeau despre comportamentul ei „ciudat” şi faceau speculaţii în legătură cu starea ei mentală. La o zi după finala „Britain’s Got Talent”, s-a internat într-o clinică de psihiatrie din Londra, unde a fost vizitată de prim-ministrul britanic Gordon Brown. S-a externat după doar 5 zile, pregătită să profite de şansa ei la celebritate.
Debut fulminant
Lumea a văzut-o pe Susan Boyle într-o nouă lumină în luna august a anului trecut, când a avut parte de o schimbare de look pentru a poza în revista Harper`s Bazaar. Primul ei material discografic, „I Dreamed a Dream”, a fost lansat în noiembrie 2009, stabilind noi recorduri pentru un album de debut. S-a vândut în peste 6 milioane de copii la nivel internaţional, surclasând albumele altor artişti deja consacraţi în lumea muzicii. Câţiva dintre aceştia (Lady GaGa, 50 Cent) şi-au exprimat dorinţa de a cânta în duet cu ea, deşi nici o astfel de colaborare nu s-a materializat. Pe viitor, sunt mari şanse să-i auzim incredibila voce pe coloana sonoră a următorului film din seria „James Bond”.
Celebritatea nu i s-a urcat la cap
Deşi albumul ei se menţine în fruntea clasamentelor din mai multe ţări de pe mapamond, Susan Boyle n-a primit încă banii de pe urma vânzărilor, artista fiind nevoită să aştepte până în luna martie. Apropiaţii spun că nu a început să arunce cu banii pe care i-a câştigat din concerte şi continuă să locuiască în aceeaşi casă, alături de pisica ei, Pebbles. Ca şi înainte de a deveni celebra, încă face muncă de voluntariat pentru biserica Our Lady Lourdes din Blackburn, vizitând membrii bătrâni ai congregaţiei la domiciliu.