Homepage  / Vedete / Vedete străine

Sylvester Stallone filmează din nou. Ce proiect are în desfășurare după lansarea filmului „Rambo”

Sylvester Stallone filmează din nou. Ce proiect are în desfășurare după lansarea filmului „Rambo”

de Redactia Tvmania

Starul în vârstă de 73 de ani tocmai și-a lansat filmul „Rambo: Ultima luptă”, al cincilea film din seria „Rambo” (prezent și pe ecranele din România din 20 septembrie), și este solicitat într-un nou rol de acțiune.

 

Studiourile MGM au încheiat un contract cu regizorul Julius Avery (autorul lui „Overlord”), în urma căruia acesta va realiza noul film al lui Sylvester Stallone. Veteranul actor care visa deja la a șasea parte din seria „Rambo” va fi, până una-alta, vedeta thrillerului „Samaritan”, ale cărui filmări vor debuta la începutul anului 2020. 

 

În centrul poveștii se află un băiețel hotărât să afle dacă un supererou mitic, dispărut cu două decenii în urmă într-un eveniment tragic, mai este în viață. Regizorul Julius Avery are doar cuvinte de laudă despre vedeta sa: „Sly este un erou pentru mine, sunt extrem de bucuros că voi lucra cu asemenea actor emblematic”. Scenaristul și producătorul executiv al noului film cu Stallone este Bragi F. Schut („Escape Room”), iar vedeta din „Rocky” și „Rambo” produce primul său film în calitate de asociat la compania „Balboa Productions”, avându-l ca partener pe Braden Aftergood. Aceasta mai are în producție un alt titlu, biografia boxeurului Jack Johnson, primul afro-american campion la categoria grea.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton