Va mai aduceti aminte de t.A.T.u.? Trupa formata din cele doua rusoaice, care pretindeau ca sunt iubite, lua cu asalt topurile din toata lumea in 2002. Acum Iulia si Lena vor sa revina pe scena muzicala. Dar nu ca si lesbiene! „Nu mintim pentru bani, suntem asa cum suntem”, ne spunea Iulia acum doi ani in septembrie, dupa ce au concertat la Cerbul de Aur. Concert unde – daca va mai amintiti – fetele au facut un playback veritabil si au fost surprinse stergandu-se pe buze dupa ce s-au sarutat. Atat Iulia, cat si Lena mai erau ferme intr-o privinta: nu se vor casatori niciodata si nu vor avea copii. Se pare ca, in cazul lor acest „niciodata” s-a transformat in „curand”: bruneta Iulia este mamica de saptamana trecuta, iar roscata Lena se casatoreste in curand.