Homepage  / Vedete / Vedete străine

Tatăl prințesei de Monaco, despre problemele pe care le are Charlene: „Fiica mea este foarte vulnerabilă”

Tatăl prințesei de Monaco, despre problemele pe care le are Charlene: „Fiica mea este foarte vulnerabilă”

de Andra Stana,

Tatăl prinţesei este convins că Charlene, fiica sa de 43 de ani, este „vulnerabilă” în această perioadă. Acesta este motivul, crede Mike Wittstock, pentru care prințesa de Monaco este în continuare internată.

Mike Wittstock (75 de ani) a declarat că Charlene a ajuns să fie atât de „vulnerabilă” dintr-un motiv cât se poate clar. Prințesa ar fi trecut prin „atât de multe intervenţii medicale”. Tatăl prințesei de Monaco este totuși convins că fiica sa va depăşi această stare şi „va reveni mult mai puternică”, scrie dailymail.co.uk.

În prezent, soţia prinţului Albert se tratează pentru „epuizare fizică şi psihică”. Până să revină în Principatul de Monaco, aceasta a stat 10 luni în Africa de Sud. Explicația pentru lunga ei absență de acasă a fost una de natură medicală. Prințesa ar fi contractat o infecţie a sinusurilor şi a suferit mai multe intervenţii.

Tatăl prințesei de Monaco nu și-a văzut fiica cât aceasta a stat în Africa de Sud

Wittstock, care locuieşte în provincia Gauteng din Africa de Sud, a mai mărturisit că nu şi-a putut vedea fiica în lunile în care aceasta s-a aflat în Africa. Motivul? Acesta s-a temut de complicaţiile date de covid.

„Nu am vrut să o infectez, pentru că a avut atât de multe intervenţii medicale, este vulnerabilă”, a explicat Mike Wittstock, pentru News24.

Bărbatul a menționat că păstrează legătura atât cu Charlene, cât și cu nepoții lui, gemenii de şase ani Jacques şi Gabriella. Cei doi copii locuiesc în prezent în Monaco, alături de tatăl lor. Între timp, Charlene îşi continuă tratamentul.

Bărbatul, care şi-a încurajat fiica în timp ce se antrena pentru a deveni înotător olimpic pentru Africa de Sud, încearcă să rămână optimist. Wittstock speră că Charlene va reveni lângă cei dragi cât de curând.

„Ştiu cum s-a antrenat, ştiu că este puternică şi că va reuşi şi va reveni mult mai puternică”, adaugă el.

Problemele prințesei Charlene după ce a revenit în Monaco

Charlene s-a întors în Monaco, la soţul şi la gemenii ei, luna trecută, după ce timp de 10 luni s-a aflat în Africa de Sud. La câteva zile de la întoarcere, Charlene a avut din nou o cădere şi a fost internată într-o clinică, iar soţul ei spune că suferă de „epuizare, atât emoţională, cât şi fizică”.

În zilele de după sosirea ei în Principat, cumnata lui Charlene, Chantell Wittstock, a declarat pentru MailOnline că prinţesa ar putea să nu se întoarcă la palat. Problemele prințesei Charlene ar ține-o departe de viața publică. Chantell Wittstock a mai spus că nu intenţionează să îşi reia imediat angajamentele publice. Ulterior, aceasta şi-a retras remarca. 

„Este nedrept să fie descrisă ca având probleme mentale sau emoţionale. Nu ştim de ce palatul minimizează faptul că ea aproape că a murit în Africa de Sud”, spune o sursă.

Cine i-a luat locul prințesei Charlene de Monaco

Săptămâna trecută, Albert a bifat a treia apariţie publică cu Jacques şi Gabriella, de când Charlene a internată. Prinţesa s-ar afla acum într-o unitate de tratament din Elveţia.

Albert de Monaco (63 de ani) a inaugurat târgul de Crăciun din Monaco alături de copiii săi. Lui i s-au alăturat sora sa Caroline (64 de ani), fiul ei Pierre Casiraghi (34 de ani) şi soţia sa Beatrice Borromeo (36 de ani).

Prințesa Caroline și sora ei mai mică, Prințesa Stephanie, sunt alături de fratele lor, Prințul Albert, în această perioadă. De asemenea, Prințul Albert vrea să se asigure că gemenii Jacques și Gabriella nu suferă atât de mult din cauza absenței mamei lor, Prințesa Charlene de Monaco.

Sursa foto: Hepta

Citește și

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton