Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Tea Leoni a primit rolul principal în "Madam Secretary"

de Redactia Tvmania

Serialul lui Morgan Freeman, realizat de CBS, „Madam Secretary”, o va avea ca protagonistă pe nimeni alta decât Tea Leoni, scrie tvguide.com. Actriţa de 47 de ani nu se află la prima colaborare cu oscarizatul Freeman, alături de care a mai jucat în „Deep Impact” – „Impact nimicitor” (1998).

Morgan Freeman va fi producătorul executiv al serialului alături de creatoarea „Joan of Arcadia” şi „Homeland” Barbara Hall (tot ea se va ocupa şi de scenariu), Lori McCreary („Invictus” – „Neînfrânt”) şi Tracy Mercer („Through the Wormhole”).

Povestea din „Madam Secretary” are în prim-plan viaţa personală şi profesională a lui Elizabeth Faulkner McGill, o profesoară devenită Secretar de Stat care este descrisă ca fiind plină de pasiune în tot ceea ce face şi care jonglează cu politica şi viaţa de familie complicată.

Cele mai cunoscute filme ale lui Tea Leoni sunt „Bad Boys” – „Băieţi răi” şi „Jurassic Park III”. Actriţa a mai jucat în sitcomul „The Naked Truth” – „Adevărul gol-goluţ”, în anii 90, şi a avut apariţii în „The X-Files” şi „Frasier”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te