Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Telenovela “Diamantul nopţii” ajunge în această seară la final

de Redactia Tvmania

Finalul telenovelei „Diamantul nopţii” va fi difuzat de Acasă în această seară, de la ora 17.30.

Răzbunarea Gabrielei Suarez (Aracely Arambula) este pe punctul de a se împlini şi toţi cei care i-au făcut rău vor plăti pentru faptele lor. Cu toate acestea, viaţa ei nu va fi deloc uşoară atât timp cât trăieşte Antonia (Christian Bach).

Actriţa care interpretează unul dintre rolurile negative a declarat că personajul interpretat de ea va suferi foarte mult, în timp ce Jorge Luis Pila susţine că Alejandro nu va avea o evoluţie atât de dramatică precum cea a partenerei sale de pe platourile de filmare.

„Acest proiect este unul dintre cele mai îndrăgite ale mele, sunt fericită că am făcut parte dintr-un serial în care m-am implicat cu tot sufletul. Mi-au plăcut toate rolurile de până acum, însă acesta mi-a permis să îmi dezvălui personalitatea. Cred că în viaţa reală am multe puncte comune cu Gabriela”, a povestit Aracely Arambula.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te