Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Telenovele

Telenovela „Rosario” vine la Acasă Gold. Primul episod este programat pe 1 mai

de Redactia Tvmania

Telenovela, difuzată în trecut şi de postul Acasă, a fost realizată în 2013 şi îi are în rolurile principale pe Itahisa Machado, Guy Ecker şi pe regretata Lorena Rojas

„Rosario” va putea fi urmărită de luni până vineri, de la ora 20.30, primul episod fiind programat luni, 1 mai.

Povestea telenovelei „Rosario”

Rosario este o studenta eminentă la Drept, care se implică în ajutorarea imigranților. Alejandro este un avocat de succes, imigrant, a cărui firmă de avocatură se ocupă doar de acest lucru. În momentul în care cei doi se întâlnesc la o conferință juridică, se îndrăgostesc, iar atunci când Rosario începe să lucreze pentru el, atracția dintre ei se transformă într-o dragoste adevărată.

Rosario și Alejandro nu știu că el este același bărbat cu care mama fetei, Magdalena, era pe cale să se căsătorească cu 21 de ani în urmă. Ce s-a întâmplat atunci i-a schimbat complet viața Magdalenei, iar ea a fost nevoită să-și mintă fiica în tot acest timp. Când a descoperit că Magdalena era însărcinată cu un alt bărbat, care era cel mai mare dușman al lui Alejandro și dragostea vieții pentru Magdalena, Alejandro a rupt logodna cu aceasta, convins fiind că nu va putea crește acel copil ca și cum ar fi al său. În momentul în care s-a născut Rosario, Magdalena a decis să-i ascundă cine era tatăl ei și a inventat o poveste cum că el ar fi abandonat-o.

Acum, după atâția ani, soarta îi aduce împreună pe Rosario și Alejandro într-o poveste de dragoste impresionantă, dar trecutul va avea consecințe devastatoare, deoarece va interveni între aceștia. Ei nu vor fi nevoiți să facă față doar secretelor și minciunilor, dar și planurilor infame ale geloasei Priscilla, fosta iubită a lui Alejandro, care nu vrea să renunțe la el și va face tot posibilul să-l țină departe de Rosario.

Așa cum necazurile celor doi provin din trecut, cheia fericirii lor rămâne ascunsă acolo și singura lor dorință este să o găsească înainte de a fi prea târziu.

Citește și:

Ce mai face fetiţa regretatei actriţe Lorena Rojas

Lorena Rojas a pierdut lupta cu cancerul

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te