Homepage  / Vedete / Vedete străine

Telenoveliștii Marjorie de Sousa şi Julian Gil, în pragul despărţirii?

Telenoveliștii Marjorie de Sousa şi Julian Gil, în pragul despărţirii?

de Redactia Tvmania

Unul dintre cele mai frumoase cupluri din lumea telenovelelor, Marjorie de Sousa (36 de ani) şi Julian Gil (46 de ani), se pare că traversează o criză.

Cunoscuţii celor doi actori au fost luaţi prin surprindere, mai ales că ei se pregăteau de nuntă, asta în timp ce, pe 27 ianuarie, au devenit părinţii unui băieţel pe nume Matias.

Cei de la tvnotas.com.mx susţin că Marjorie ar fi supărată pe Julian şi că l-ar fi gonit pe acesta din casa în care locuiau în Mexic alături de bebeluşul lor. Actriţa s-ar fi supărat pe Julian pentru că nu se mai implică în creşterea celui mic, că în ultimul timp a făcut mai multe călătorii la Miami şi că s-a dus în vacanţă în Japonia alături de ceilalţi doi copii ai săi, Nicole, de 30 de ani, și Julian de 17 ani. Mai mult, Marjorie, ar fi apelat la un psiholog ca să o ajute să treacă prin această perioadă.

Luat la întrebări de ziarişti, dar şi de fanii revoltaţi, Julian a făcut câteva declaraţii fără să dezmintă faptul că nu va mai exista o nuntă între el şi Marjorie.

„În primul rând, nu am doar un copil, am trei, în al doilea, m-au deranjat toate comentariile legate de faptul că de ce nu pun poze şi cu cel mic. Este un bebeluş care este sănătos, iar eu şi Marjorie îl iubim şi îl alintăm mult. Pe Marjorie o iubesc pentru ceea ce face ca actriţă, ca femeie, ca mama copilului meu şi nu mă mai tot întrebaţi cum suntem. O iubesc şi mereu o voi iubi, nu mai faceţi speculaţii”, a spus actorul într-o emisiune TV.

Povestea de dragoste dintre Marjorie și Julian (pe care i-ați văzut în telenovela „Până la capătul lumii”, la Acasă) a început în urmă cu cinci ani, când au fost împreună pentru o scurtă perioadă. În august 2016, cei doi s-au împăcat, iar la scurt timp au anunţat că aşteaptă un copil. 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton