Televiziunile se întrec în ediţii special de Paşte
Televiziunile se întrec în ediţii special de Paşte
Mihaela Rădulescu prezintă „Splendoare de sărbătoare”, Cătălin Măruţă este vizitat de Pavel Stratan şi copiii acestuia, matinalii Răzvan şi Dani adaptează „Lacul lebedelor” cu gâşte, iar invitaţii lui Horia Vîrlan pregătesc bucate tradiţionale de Paşte.
„Splendoare de sărbătoare”
Mihaela Rădulescu s-a obişnuit să petreacă sărbătorile cu Antena 1 şi pregăteşte două ediţii speciale de Paşte. Denumite „Splendoare de sărbătoare”, acestea vor fi difuzate pe 24 şi 25 aprilie, de la 13.15.
Printre invitaţii divei se numără Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Andreea Bălan, Anda Adam, Ionuţ Iftimoaie, Daniela Condurache, Viorica şi Ionţă din Clejani, Mihai Trăistariu, Sofia Vicoveanca şi Constantin Enceanu.
Vedeta spune că invitaţii „vor face şi altceva decât ceea ce le-a adus celebritatea”. Emisiunile au fost înregistrate pentru că Mihaela şi fiul ei aflat în vacanţă va merge în America: “ne vom petrece Paştele acolo, alături de tatăl lui.“
Citeşte textul integral în revistă