Homepage  / Știri / Televiziune

Tensiune maximă între concurenți, la „Chefi la cuțite”: „El este cel mai “șmecher”. Noi toți suntem niște fraieri!”

Tensiune maximă între concurenți, la „Chefi la cuțite”:  „El este cel mai “șmecher”. Noi toți suntem niște fraieri!”

de Redactia Tvmania

Nervi întinși la maximum și tensiune la cote ridicate între concurenți, diseară, de la ora 20.00, la “Chefi la cuțite”, în penultima confruntare pe echipe înainte de semifinala celui de-al șaselea sezon al celui mai iubit show culinar. O ediție în care cei trei chefi, Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, și echipele lor se vor “bate” în... tocănițe. Farfuriile lor vor fi jurizate, de această dată, de invitați din comunitatea rromă.

Am rămas în trei oameni și sunt obligat să câștig.”, spune chef Florin Dumitrescu.

Trebuie să fim foarte atenți la cine jurizează, ce mănâncă, cum mănâncă.”, e de părere  chef Sorin Bontea, a cărui echipă este formată acum din patru concurenți. “Am o dorință meschină, să piardă amândoi astăzi. Și să câștige Scărlătescu. Chiar și la mustață, dar să câștige.”, adaugă chef Cătălin Scărlătescu, aflat în superioritate numerică la bancul de lucru, cu cinci concurenți.

Pentru că a câștigat battle-ul de săptămâna trecută, chef Scărlătescu va fi cel care va beneficia de privilegiul de a-și alege ingredientul de bază pentru tocănița sa, dintre cele trei puse la dispoziție, și de a le împărți pe celelalte două echipelor concurente.

Nu mi-e frică pentru că am doar trei oameni și nu mi-e frică de nimic ce am putea să gătim. Sunt trei lucruri în viața asta de care-mi este frică: de întuneric, de păianjeni și insecte și de Scărlătescu, atunci când are avantaj”, spune chef Dumitrescu. “Ne așteaptă de mult timp. De la primul battle ne așteaptă.”, adaugă și chef Bontea.

Și cum ingredientele de bază pentru tema ediției, tocănița, sunt pui, vită și porc, Cătălin Scărlătescu a păstrat pentru el porcul și a oferit vita și puiului lui Florin Dumitrescu, respectiv Sorin Bontea.

Eu am gătit cu niște rromi. Alergând prin țară după rețete, am ajuns într-o localitate, Palazul mare, unde am gătit cu o familie de rromi. Am stat efectiv cu ei în curte și am gătit la ceaun”, spune chef Scărlătescu. Dacă această experiență îl va ajuta la această probă, telespectatorii Antenei 1 vor vedea, de la ora 20.00.

Așadar, diseară, fiecare echipă – roșie, galbenă și albastră – va încerca să pregătească o tocăniță pe gustul invitaților serii, membri ai comunității rrome. Cum nu există posibilitatea să pregătească mâncarea afară, la ceaun, așa cum și-ar fi dorit, chef Dumitrescu va încerca să facă focul cu lemne chiar în bucătăria “Chefi la cuțite”. Cum va face el posibil acest lucru, dar și cum vor reacționa ceilalți chefi, telespectatorii vor vedea în această seară, la Antena 1.

De asemenea, presiunea la bancul de lucru va fi una ridicată în penultima confruntare pe echipe dinaintea semifinalei de săptămâna viitoare. “El este cel mai “șmecher”. Noi toți suntem niște fraieri. Nu suntem decât umplutură!”, va spune unul dintre concurenți despre colegul său, în toiul probei pe echipe. La bancul de lucru al cărei echipe izbucnește conflictul care se va menține pe tot parcursul probei, telespectatorii Antenei 1 vor vedea diseară, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Chefi la cuțite”, prezentată de Gina Pistol.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton