Homepage  / Știri

„Teo Show” revine pe TV din 29 august, la Kanal D, la altă oră

„Teo Show” revine pe TV din 29 august, la Kanal D, la altă oră

de Redactia Tvmania

Noul sezon „Teo Show” va începe pe 29 august, la Kanal D, emisiunea prezentată de Teo Trandafir şi Bursucu’ urmând să fie difuzată de luni până vineri de la ora 15.45.

Teo Trandafir si Bursucu

Îndrăgiţii prezentatori vor aduce în casele românilor, aşa cum i-au obişnuit, bună-dispoziţie, umor din belşug şi interviuri cu invitaţi interesanţi. „Sunt în vacanţă, mă bucur din plin de ea, dar abia aştept reîntâlnirea cu telespectatorii, cu oamenii alături de care lucrez zi de zi. Mi-e dor deja de glumele din culise, de agitaţia din şedintele de sumar, de tot ce înseamnă viaţa în mijlocul echipei. Din 29 august, îi aşteptăm pe cei de acasă să fie din nou cu ochii pe noi, le vom da întâlnire într-un platou mai luminos, mai frumos, în care poveştile, vesele sau triste, că aşa e viaţa, se vor împleti cu muzica bună, cu glume pe bandă rulantă, că nu ne putem abţine, şi întâlniri cu oameni speciali”, spune Teo.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton