Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Teodor Meleșcanu, invitat la „40 de întrebări cu Denise Rifai”. „Ce v-a spus fratele lui Ceaușescu înainte să moară?”

de Roxana Mirea,

Teodor Meleșcanu este invitat la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 22:00, la Kanal D. Acesta va fi nevoit să răspundă celor mai directe și incomode întrebări, care îi vor fi adresate de către prezentatoarea emisiunii. Teodor Meleșcanu este fost membru al mai multor partide politice și a candidat de două ori la Președinția României.

Teodor Meleșcanu, invitat la „40 de întrebări cu Denise Rifai”

În vârstă de 80 de ani, aflat de o viață în slujba Statului Român, Teodor Meleșcanu a condus de cinci ori Ministerul de Externe și timp de doi ani Serviciul de Informații Externe. Fost membru al mai multor partide politice, Teodor Meleșcanu a candidat de două ori la Președinția României și a fost demnitarul care a condus diplomația românească în momente cheie pentru Statul Român, precum  cel  definitoriu pentru aderarea României la Uniunea Europeană, sau perioada votului din Diaspora, în timpul prezidențialelor din 2014, si scandalul mutarii Ambasadei Române la Israel.

În plan personal, Teodor Meleșcanu manifestă o discreție totală, puțini sunt cei care știu că diplomatul a fost sportiv în tinerețe si a practicat inot și polo de performanță.

Ce întrebări îi va adresa Denise Rifai lui Teodor Meleșcanu

Celebrul politician român va dezvălui, în cadrul interviului difuzat duminică, cine este omul din spatele diplomatului Teodor Meleșcanu, dar va oferi și raspunsuri menite să clarifice o serie ce întâmplări și decizii din politica românească.

„Ați fost comunist din interes sau din convingere?”, „Ce v-a spus fratele lui Ceaușescu înainte să moară?”, „V-ați folosit de funcția de director SIE ca să ștergeți urmele din politică?”, ‚„V-ati pus relatiile politice in slujba lui Dinu Patriciu?,  „Este Victor Ponta ofițer acoperit?”, „De ce nu ați recunoscut cu Moscova?”, „Ați pus interesul lui Dragnea mai presus decât interesul României?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Teodor Meleșcanu va trebui să răspundă în ediția de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la 22:00, la Kanal D!

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te