Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Terapie prin scris

de Redactia Tvmania

La 21 de ani Alanis Morissette isi vindeca atacurile de panica prin scris, iar „metoda” a ajutat-o sa-l uite si pe Ryan Reynolds. Asa s-a nascut discul „Flavors of Entaglement”.

Complicata poveste de dragoste dintre Carrie si Mr. Big, pantofii Manolo Blahnik, tartele cu crema de la Magnolia Bakery, petrecerile extravagante din Manhattan sunt cateva din ingredientele pe care s-ar putea sa le descoperim in filmul „Sex and The City”, a carui premiera a avut loc deja la Londra. Sunt aproape sigura ca varianta de peste doua ore pentru marile ecrane nu va egala savoarea serialului, dar curiozitatea este mai puternica decat rationamentul logic in cazul acestei placeri vinovate. Alanis Morisette a jucat in 2000 intr-un episod al productiei tv devenita un „ritual obligatoriu” pentru femeile din toata lumea si este si ea nerabdatoare sa vada noile aventuri ale celor patru prietene din New York. Cantareata de 33 de ani a marturisit acest lucru intr-unul din interviurile care prefateaza lansarea noului ei album, „Flavors of Entanglement”.

Amprenta sufletului
Sursa de inspiratie pentru acest disc a pornit de la sapte jurnale in care Alanis si-a descris trairile, dezamagirile si experientele personale din ultimii ani. „Albumul reflecta razboiul din sufrageriile oamenilor, tacerea de gheata din casa, iar track-ul „Moratorum” anunta faptul ca am ajuns intr-un punct in care ma simt pregatita sa evit greselile din trecut”, explica Morissette. Scrisul este o terapie si un „viciu” pentru muziciana, care a anuntat, in 2006, ca are in plan publicarea unei carti. Citind versurile create pentru „Tapes”, „Underneath” si „Versions of Violence”, incluse pe „Flavors of Entanglement”, am simtit ca patrund cateva minute in sufletul lui Alanis, care stie sa demonteze si sa radiografieze in profunzime emotii, ganduri, mesaje ascunse in fraze politicoase si relatii condamnate la esec.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te