Homepage  / Știri / Vedete străine

Testamentul reginei Elisabeta a II-a, sigilat şi încuiat într-un seif pentru cel puţin 90 de ani

Testamentul reginei Elisabeta a II-a, sigilat şi încuiat într-un seif pentru cel puţin 90 de ani

de Redactia Tvmania

După funeraliile de stat care s-au încheiat ieri, o mare parte din atenția presei britanice se va îndrepta către averea lăsată în urmă de Regina Elisabeta a II-a. O parte din aceasta este cunoscută și gestionată de guvern, în timp ce alta este privată. Iar testamentul suveranei care a domnit 70 de ani va fi dezvăluit publicului larg abia peste 90 de ani. Care este motivul?

La fel ca și testamentul soțului său, prințul consort Philip, care a decedat anul trecut la vârsta de 99 de ani, actul legislativ prin care regina Elisabeta a II-a își desemnează moștenitorii și, implicit, le împarte averea sa, va fi sigilat și încuiat într-un seif pentru cel puţin 90 de ani.

De ce se aplică această măsură? Este vorba despre o convenție veche de 100 de ani ca, după moartea unui membru de rang înalt al familiei regale, să fie cerut curții de justiție să sigileze testamentul acestuia. Ce presupune acest lucru? Spre deosebire de majoritatea testamentelor pentru care este permis probatoriu, documentul nu va fi făcut public. Peste 90 de ani, va exista un proces privat în care va fi decisă desigilarea lui, informează cei de la International Business Time.

Practica sigilării testamentelor membrilor familiei regale decedaţi datează din 1910, când a avut loc sigilarea testamentului prinţului Francis de Teck, al cărui testament se numără printre cele peste 30 păstrate într-un seif aflat într-un loc secret din Londra, sub îngrijirea unui judecător.

Ce modificări a făcut Regina Elisabeta a II-a cu puțint timp înainte de a muri

Tot cei de la International Business Time scriu că Regina și-ar fi modificat testamentul cu puțin timp înainte de a muri pe 8 septembrie, la Castelul Balmoral. Astfel, suverana, a cărei avere este estimată la 370 de milioane de dolari (o parte din aceasta este cunoscută și gestionată de guvern, în timp ce alta este privată),  le-ar fi scos din testament pe Lilibet Diana, fiica nepotului său, Prințul Harry, și pe mama acesteia, ducesa de Sussex, Meghan Markle.

Prin urmare, prețioasele bijuterii din colecția Reginei vor ajunge în posesia lui Kate Middleton, Prințesa de Wales și a fiicei sale, Prințesa Charlotte. De altfel, în ultima vreme, actuala ducesă de Cornwall și-a accesorizat ținutele cu bijuteriile Elisabetei a II-a.

Foto: Hepta

În același timp, Charles, întâiul născut și moștenitorul tronului, va primi cei mai mulți bani din averea suveranei. Nici ceilalți copii – prințesa Anne și prințul Edward,  nu vor fi lăsați deoparte, excepție făcând Andrew. Din cauza legăturilor sale cu finanţatorul Jeffrey Epstein, acuzat de pedofilie, este puţin probabil să primească la fel de mult de când s-a retras din monarhie.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton