Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Thalía ia 300.000 $ pentru primele poze cu copilul ei

de Redactia Tvmania

La aproape două luni de când l-a adus pe lume pe Matthew Alejandro, al doilea ei copil cu magnatul Tommy Mottola, Thalía a bătut palma cu revista “¡Hola!” pentru primele poze în exclusivitate cu micuţul ei, relatează Tvynovelas.com.

Aceasta este a doua oară când actriţa de 39 de ani negociază o astfel de exclusivitate, procedând la fel şi cu primul ei copil, micuţa Sabrina Sakäe, venită pe lume în 2007.

De data aceasta, “¡Hola!” va dedica 22 de pagini materialului, care va conţine şi fotografii făcute în luxoasa reşedinţă pe care Thalía şi Mottola, cu care s-a căsătorit în 2000, o deţin în New York.

Pregăteşte un nou disc

Veştile vin într-o perioadă tumultuoasă pentru artista mexicană, despre care s-a scris că suferă de depresie post-natală şi că a fost puternic afectată de dispariţia subită a mamei ei, Yolanda Miranda, răpusă de un infarct cu doar o săptămână înainte de venirea pe lume a lui Matthew Alejandro.

În schimb, Thalía pare mai în formă ca oricând în cariera ei profesională, anunţând pe contul personal de Twitter că pregăteşte un nou album şi că a început să aleagă melodiile.

De asemenea, vedeta nu a comentat zvonurile că ar fi pe punctul de a adopta o fetiţă, apărute recent în presa din Mexic.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te