Homepage  / Filme Online

Când are premiera „Batman” pe HBO Max

Când are premiera „Batman” pe HBO Max
8

de Roxana Mirea,

HBO Max vine cu vești excelente pentru fanii care nu au apucat să vadă filmul „The Batman” în cinematografe. Chiar dacă inițial s-au făcut numeroase glume pe seama faptului că Robert Pattinson este noul Batman, actorul a demonstrat că poate să iasă din umbra lui Edward Cullen, personajul lui din „Twilight”. Așadar, dacă vă doriți să vedeți filmul, dar în confortul casei voastre, aflați că „The Batman” va avea premiera luna asta pe HBO Max.

Când apare „Batman” pe HBO Max

Vești excelente vin de la HBO Max pentru cei care n-au apucat să vadă „The Batman” la cinema sau pentru cei care își doresc să revadă filmul. Filmul va apărea pe platforma de streaming chiar luna aceasta. Mai exact, pe 18 aprilie.

Aflat la cârma noilor aventuri ale lui Bruce Wayne / Batman (Robert Pattinson), regizorul Matt Reeves impregnează povestea cu noi date despre trecutul lui Batman, dar îl și înconjoară cu rivali deosebit de periculoși.

Povestea începe cu sosirea în Gotham a unui individ misterios care îl provoacă pe Batman îmbrăcându-i costumul în timpul unor infracțiuni.

Pe parcursul aventurii, Batman se va confrunta cu o atmosferă teribil de sumbră, cu revolte care izbucnesc în tot orașul și cu haosul care amenință să absoarbă totul.

În plus, vechii dușmani, în frunte cu Oswald Cobblepot alias The Penguin (Colin Farrell, de nerecunoscut), se strâng în jurul lui. Alunecoasa Selina Kyle alias Catwoman (Zoë Kravitz), Gil Colson (Peter Sarsgaard), procurorul din Gotham, dar și excentricul Edward Nashton alias The Riddler (Paul Dano), apar la orizont, iar Batman îi are ca aliați doar pe devotatul Alfred (Andy Serkis) și pe loialul polițist James Gordon (Jeffrey Wright). 

„The Batman” (2022)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Cum s-a pregătit Robert Pattinson pentru rolul lui Batman

După toate glumele făcute pe seama sa (legate de rolul din seria „Twilight”), „fostul vampir” Robert Pattinson a demonstrat că poate mai mult decât să strălucească în lumină. Actorul în vârstă de 35 de ani a făcut mari sacrificii pentru a interpreta rolul lui Batman.

Robert Pattinson a aflat că a primit mult-doritul rol principal din „The Batman” în momentul în care era pe platouri, în prima zi de filmare la „Tenet”, filmul lui Christopher Nolan, chiar înainte de pandemie.

Robert Pattinson a povestit cum s-a pregătit pentru rolul lui Batman. Acesta a trebuit să fie în cea mai bună formă lui, urmând o dietă strictă și făcând antrenamente istovitoare.

Am avut aproximativ trei luni să mă pregătesc înainte de începerea filmărilor, iar apoi făceam sport înainte și după muncă tot timpul. Înainte de scenele la bustul gol tai, și tai, și tai (cantitatea de alimente – n.r.), încât ajungi să-ți numeri și gurile de apă”, a povestit Robert Pattinson pentru publicația People.

„The Batman”, un adevărat succes

„The Batman” a fost întâmpinat de critici pozitive și de un mare aflux de public. În weekend-ul de lansare, filmul lui Matt Reeves a adunat 128,5 de milioane de dolari din cinematografele americane.

Asta înseamnă că a intrat direct pe locul 1 în topul celor mai bune lansări din 2022 și pe locul 2 în topul celor mai bune lansări din era pandemică. Altfel spus: „The Batman” este al doilea film care depășește pragul de 100 de milioane de dolari într-un singur weekend.

Înaintea lui, mai este doar „Spider-Man: No Way Home”, care a reușit 260 de milioane de dolari într-un singur weekend, în decembrie.

Dar succesul nu a fost numai pe piața americană, ci și în restul lumii. Lansat în 74 de țări, „The Batman” a încasat în jur de 120 de milioane de dolari numai de pe teritoriile din afara Statelor Unite.

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton