Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

The Cranberries cântă astăzi la Zone Arena

de Redactia Tvmania

Trupa Cranberries s-a lăsat mult aşteptată, însă, fanii nu vor fi dezamăgiţi în această seară la Zone Arena.

Celebra trupă rock cântă astăzi la complexul Zone Arena din Capitală, după ce organizatorii de la Events au mutat aici concertul ce urma să fie găzduit, iniţial, de stadionul Arcul de Triumf.


.

Potrivit acestora, schimbarea locului de desfăşurare a evenimentului va îmbunătăţi vizibilitatea pentru fani, indiferent de categoria de bilete. Programul evenimentului a rămas, însă, neschimbat.

Accesul la concert va fi permis începând cu ora 18.30, în deschidere va cânta trupa locală The Amsterdams, iar show-ul irlandezilor va dura aproape două ore.

.

Fanii vor albumul promis acum şapte ani

Atunci când vocalista Dolores O’Riordan şi colegii săi au decis să ia o pauză pentru a se ocupa de alte proiecte, fanii The Cranberries au rămas cu buza umflată.

Una dintre cele mai populare trupe ale anilor ’90 le promisese un nou album pentru vara lui 2003 şi îi lăsase apoi să fiarbă în suc propriu.

Şase ani mai târziu, vocalista Dolores i-a strâns pe colegii de trupă cu ocazia lansării celui de-al doilea său album solo şi a făcut milioane de fani fericiţi: turnee în America de Nord, la sfârşitul lui 2009, apoi Europa, în 2010, cu tot cu escala bucureşteană. Deja, mult-aşteptatul disc, al şaselea, nu mai pare o utopie.

.

Cel puţin două piese noi

Dolores O’Riordan a revenit la formatul care a consacrat-o după proiectele solo care nu au avut acelaşi succes ca şi albumele scoase cu trupa.

Acum aproape şapte ani, irlandezii de la The Cranberries se odihneau pe laurii succesului unor “Linger”, “Zombie”, sau “Ode To My Family”, audiţii obligatorii din muzica anilor ’90.

Următorul disc, pentru care începuseră deja să lucreze, ar fi trebuit să fie “experimental”, un pas într-o nouă direcţie după semi-eşecul lui “Wake Up and Smell the Coffee” (2001). Dintr-o certitudine, albumul a ajuns o speranţă aproape deşartă, însă promisiunile celor patru membri The Cranberries au pus din nou speculaţiile la foc mic.

Cel puţin două piese dintre cele compuse pentru “discul 6” vor face parte din playlist-ul trupei în timpul celor două turnee – “Astral Projection” şi “In It Together” – dar fanii vor şi cântece mai noi de atât, dorinţă alimentată şi în ultimele interviuri ale trupei.

Una peste alta, vă puteţi aştepta, în timpul show-ului de la Bucureşti, atât la piesele consacrate, cât şi la melodii de pe cele două albume solo ale lui Dolores – “Are You Listening?” (2007) şi “No Baggage” (2009). Plus cele noi, bineînţeles.

Ţineţi-le, deci, pumnii lui Dolores, fraţilor Hogan şi bateristului Fergal Lawler, al căror turneu ar putea să ducă la onorarea unei mai vechi promisiuni!

.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te