Modifica setarile cookie
Homepage  / Netflix

The Crown, sezonul 6. Când au premiera ultimele episoade din serialul Netflix

de Roxana Mirea,

Netflix a anunțat când are premiera sezonul 6 din serialul „The Crown”. Acest sezon va fi ultimul, iar noile episoade vor acoperi moartea din 1997 a Prințesei Diana, interpretată de Elizabeth Debicki, și începutul relației dintre Prințul William și Kate Middleton.

Când are premiera sezonul 6 din The Crown, pe Netflix

Netflix a anunțat că cel de-al șaselea și ultimul sezon al serialului „The Crown” va fi lansat în această toamnă, potrivit ew.com. Noile episoade vor acoperi moartea din 1997 a Prințesei Diana, interpretată de Elizabeth Debicki, și începutul relației dintre Prințul William și Kate Middleton, care s-au cunoscut când amândoi erau studenți la Universitatea St. Andrews din Scoția. Netflix a anunțat în septembrie anul trecut că Rufus Kampa îl va interpreta pe William de la vârsta de 15 ani, în timp ce Ed McVey îl va portretiza în perioada adolescenței târzii până la vârsta de 20 de ani. Meg Bellamy a fost distribuită în rolul lui Kate.

Din distribuția serialului mai fac parte Imelda Staunton în rolul Reginei Elisabeta a II-a, Dominic West în rolul lui Charles (viitorul rege Charles al III-lea), Jonathan Pryce în rolul Ducelui de Edinburgh și Lesley Manville în rolul Prințesei Margaret.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Întrebată de EW anul trecut despre îngrijorările legate de modul în care serialul creat de Peter Morgan va trata moartea Dianei, Debicki a răspuns: „Voi spune că Peter și întreaga echipă a acestui proiect fac tot ce le stă în putință pentru a trata totul cu atâta sensibilitate, adevăr și complexitate, la fel ca și actorii. Cantitatea de cercetare, și de grijă, și de conversații și dialoguri care au loc este pur și simplu imensă. Încă de la prima întâlnire [cu] Peter, am știut că am intrat în acest spațiu în care acest lucru a fost luat în serios [într-un] mod profund grijuliu. Așa că aceasta este experiența mea cu acest serial.”

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te