Homepage  / Netflix

„The Crown”, val de critici la adresa sezonului 5, chiar înainte de marea premieră. Motivul

„The Crown”, val de critici la adresa sezonului 5, chiar înainte de marea premieră. Motivul

de Andreea Hentea,

Un nou sezon din „The Crown” este pe drum. Sezonul 5 din „The Crown” se va lansa pe Netflix pe 9 noiembrie 2022, la doi ani după sezonul 4. Pe măsură ce se apropie data premierei, un scandal pare să ia amploare în Marea Britanie. Tot mai multă lume, de la actori, la simpli cetățeni sunt nemulțumiți de continuarea celebrului serial. Să vedem de ce.

Câteva dintre cele mai puternice critici aduse sezonului cinci al serialului „The Crown” au fost îndreptate spre sugestia că John Major (Jonny Lee Miller), care era premierul Marii Britanii în perioada acoperită de acest sezon, ar fi luat măsuri care să faciliteze divorțul dintre prințul Charles și prințesa Diana la mijlocul anilor ’90.

Și mai mari nemulțumiri au fost create de o anumită secvență din serial în care prințul Charles (Dominic West) ar purta o conversație confidențială cu premierul, în care i-ar sugera acestuia că regina Elisabeta a II-a ar trebui să abdice, conversație despre care adevăratul prim ministru John Major a afirmat vehement că nu a avut loc vreodată.

Pornind de la zvonuri

Pe de altă parte, multe persoane de la Netflix au fost realmente surprinse de astfel de interpretări, aducând ca principal argument faptul că cei care protestau cel mai puternic față de serial nu văzuseră deloc noul sezon din „The Crown” și se bazau pe zvonuri total eronate.

Unul dintre cei implicați în realizarea serialului a exprimat chiar impresia mai multor persoane că reacțiile lui Dame Judi Dench și ale fostului premier John Major ar fi fost stârnite de cineva din anturajul regelui Charles al III-lea, dar probabil că nu se va ști niciodată cu exactitate cum au stat lucrurile.

În timpul unei conversații prin Zoom cu Deadline, Jonathan Pryce (Prințul Philip în serial) a recunoscut că înțelege reacția lui John Major, care „și-a exprimat nemulțumirea pentru că a fost direct implicat în evenimente la vremea respectivă”, dar că este foarte dezamăgit de „colegii săi artiști”.

La rândul său, Imelda Staunton, interpreta regretatei suverane, a spus despre reacțiile față de serial: „Într-un fel, este de înțeles că oamenii se simt încă hipersensibilizați față de toate evenimentele. Totuși, sunt implicată în serial și nu îl consider deloc nedemn. Dimpotrivă, cred că scenariul este sincer, fidel adevărului și respectuos. Peter Morgan a scris despre regină încă de când a fost interpretată de Helen Mirren în „Regina” / „The Queen” (film din 2006, al cărui scenariu a fost scris, de asemenea, de Peter Morgan – n.r.). În mod evident, adoră această familie în multe feluri și reliefează ambele fațete ale personajelor, atât pozitive, cât și negative. El le arată, nu le judecă, lăsând acest lucru la latitudinea publicului”.

Lesley Manville a apărat, de asemenea, serialul cu multă convingere. Întrebată dacă poveștile din sezoanele cinci și șase (care se filmează în prezent), care relatează moartea prințesei Diana, a prințesei Margareta și a Reginei-mamă, sunt nepotrivite în vreun fel, ea a răspuns: „Nu, nu sunt. Nu m-aș fi implicat în așa ceva dacă aș fi simțit că se încalcă vreo limită. Dar serialul nu o face deloc”.

Căsniciile sezonului cinci

Al cincilea sezon al serialului, pe care îl vom urmări din 9 noiembrie, se concentrează pe criza în care a ajuns complicata căsnicie a prințului Charles cu prințesa Diana (interpretați cu intensitate de Dominic West și de Elizabeth Debicki) și pe implicarea în toate aceste evenimente a fiilor lor, prinții William și Harry, aduși, de asemenea, în lumina reflectoarelor în acest sezon.

Noul sezon mai are însă în vedere o altă căsnicie, una trainică, de această dată – cea a reginei Elisabeta a II-a și a ducelui de Edinburgh, arătând că și acolo au existat, totuși, unele tensiuni și unele momente malițioase ale acestuia față de suverană, despre care Jonathan Pryce a spus însă că „nu au depășit reacțiile oricăror alți soți din lumea asta”.

Actorul a adăugat: „Nu cred că a fost vorba despre răutate. Poate ar trebui să mai văd o dată serialul, dar cred că el prezintă o relație extrem de lungă, de-a lungul căreia prințul Philip și-a căutat mereu tonul. Deși era limpede că o iubește pe regină, poate că i-ar fi plăcut ca aceasta să fie puțin mai flexibilă, să privească puțin mai mult spre viitor. Nu mă îndoiesc că își admira enorm soția, dar în orice relație de lungă durată mai există dispute din când în când”.

Imelda Staunton și Jonathan Pryce

Actrița Imelda Staunton („Downton Abbey”) a vorbit, de asemenea, despre personajul pe care îl interpretează, regretata suverană a Marii Britanii.

„Pe măsură ce m-am documentat, am descoperit cât de importantă a fost credința pentru regină, a fost ceea ce i-a dat curaj și, mai presus de toate, forța de a nu se lăsa învinsă de ceea ce i-a fost dat să îndure. A rămas mereu constantă față de sine. Nici măcar nu și-a schimbat culoarea părului când a început să albească, nu s-a schimbat o dată cu vremurile și nu a vrut să impresioneze pe nimeni. A exprimat, prin tot, o certitudine: «Sunt exact ceea ce aveți nevoie să fiu, sunt aici și fac tot ce pot». Asta am învățat să iubesc cel mai mult la regină”, a povestit actrița.

Despre relația dintre regină și soțul său, actrița a spus: „Știm cu toții că regina îl iubea pe prințul Philip, care era irascibil, ușor morocănos și uneori dificil, dar avea și un excepțional simț al umorului. Ea l-a lăsat să fie el însuși, pentru că și ea trebuia să fie ea însăși, ca suverană, avea o mare responsabilitate”.

Cum va fi primit sezonul al șaselea?

Se estimează deja că sezonul al șaselea (care se filmează în prezent și care va fi difuzat în 2023) va stârni, la rândul său, un scandal, deoarece va prezenta moartea prințesei Diana, a prințesei Margareta și a Reginei-mamă.

Regina-mamă și fiica ei, prințesa Margareta, au murit la câteva zile distanță, la începutul anului 2002.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton