Homepage  / Ultimul număr

The Police revine

The Police revine

de Redactia Tvmania

Combinatia de reggae, punk si rock a fost patentata de The Police cu mare succes in anii ’80, iar anul acesta trupa se imbarca intr-un turneu mondial. Dupa doua decenii de pauza.

Succesul produce intotdeauna conflicte, accentueaza tendinte egoiste dar si nevoia de independenta, generand rupturi intr-o formatie. Exceptiile din acest punct de vedere sunt rare si izolate. Chiar si carierele longevive ale unor artisti precum Rolling Stones, U2 sau Depeche Mode nu au fost scutite de momente de impas grave, ce anuntau o posibila disolutie. In ceea ce priveste celebra formatie The Police, problemele au pornit se pare de la modalitatea de repartizare a profiturilor si de la aspiratiile ambitioase ale lui Sting de a se afirma muzical pe cont propriu. Andy Summers, celalalt membru marcant al trupei, a declarat recent ca regreta ca nu a stiut atunci cum sa gestioneze intr-un mod eficient acea criza, mai ales ca Police traversau un moment bun din punct de vedere al inspiratiei si al originalitatii.
Pentru a celebra 30 de ani de la infiintarea Police, trupa a programat in acest an un turneu mondial, iar prima mostra live a fost prezentata la Premiile Grammy din 11 februarie 2007. Sting, Stewart Copeland si Andy Summers au detectat probabil un curent favorabil in industria muzicii si o moda a reuniunilor lansata de Duran Duran si continuata de Take That, Genesis sau Rage Against The Machine. Motivante sunt si sumele fabuloase stranse de Madonna sau Robbie Williams din concerte, iar vanzarea discurilor nici nu mai pare atat de importanta daca compari rapid cifrele. Indiferent de motivele pentru care The Police au decis sa apara din nou in formula care i-a consacrat, acest turneu este o veste buna, pentru ca melodiile „Roxanne”, „Message In A Bottle”, „Don’t Stand So Close To Me” sau „Every Breath You Take” nu si-au pierdut nimic din farmecul original.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton