Theo Rose a confirmat că este însărcinată! Artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Anghel Damian, iar acum cei doi vor deveni părinți, după doar patru luni de relație. Iată ce a declarat Theo Rose pe rețelele sociale.
Theo Rose a confirmat că este însărcinată! Artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Anghel Damian, iar acum cei doi vor deveni părinți, după doar patru luni de relație. Iată ce a declarat Theo Rose pe rețelele sociale.
Vestea că Theo Rose este însărcinată a circulat ieri, 15 noiembrie, peste tot în social media, însă artista nu declarase nimic concret, asta până acum. Cu siguranță, fanii artistei au asaltat-o cu mesaje pe frumoasa cântăreață, în vârstă de 24 de ani, dorind să știe dacă este adevărat faptul că urmează să devină mamă pentru prima dată.
Prima reacție a venit din partea lui Horia Brenciu, care a transmis că se gândește deja la un nume pentru bebeluș. Apoi, tatăl artistei a confirmat și el vestea că urmează să devină bunic. Totuși, fanii actriței din „Clanul”, de la Pro TV, așteptau cu nerăbdare o confirmare din partea ei. Ei bine, în urmă cu puțin timp, Theo Rose a confirmat că este însărcinată.
„Vă pup de la filmări. Da, e adevărat. O să aveți un nepoțel sau o nepoțică. Când iese, vreau să-l strigați nepoate sau nepoată, depinde. Să fim sănătoși cu toții”, a spus Theo Rose pe Instagram.
Theo Rose, pe numele ei adevărat Theodora Maria Diaconu, se află într-un moment fericit al vieții ei. Nu doar că este pe val din punct de vedere profesional, dar nici pe plan sentimental nu stă deloc rău. Artista are o relație cu Anghel Damian (31 ani), care este și regizorul serialului „Clanul”, de la Pro TV.
Artista a spus că iubitul ei este un bărbat de la care are multe de învățat și pe care îl admiră.
„Am foarte multe de învăţat de la Anghel. Şi sunt bucuroasă să fiu lângă un om pe care îl privesc cu admiraţie, la fel cum a fost şi în trecut, ca să nu se facă o comparaţie greşită. E un alt moment al vieţii mele, pe care îl trăiesc aşa cum ar trebui, cu bucurie”, a spus Theo Rose despre relația cu Anghel Damian.
Theo Rose și Anghel Damian și-au confirmat relația după ce paparazzi i-au surprins pe 29 iulie la plimbare în București, sărutându-se. Înainte, Anghel a format un cuplu cu Lia Bugnar, o actriță care este cu 22 de ani mai în vârstă decât el.