Marți, 18 mai, Theodor Stolojan, fost Premier al României vine la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată de la ora 23:00, la Kanal D.

Theodor Stolojan este unul dintre politicienii cu greutate pe care îi are România, a fost, de-a lungul carierei sale politice, ministru de finanțe, Premier al României, senior economist la Banca Mondială, Președinte de partid, Consilier prezidențial și Europarlamentar. De asemenea, în perioada 1991 – 1992 a deținut funcția de Premier din partea FSN,  iar în anii 2000 a intrat oficial în politică, în Partidul Național Liberal.

De numele său se leagă două mari retrageri celebre din politică, momentul “Dragă Stolo”, cu Traian Băsescu în lacrimi, în cursa prezidențială din 2004, și mai apoi, retragerea din funcția de Premier al României, în 2008.

Puțină lume știe însă rolul pe care acesta l-a jucat în cadrul statului român, înainte de anul 1989, dar și informațiile la care a avut acces în perioada comunistă. Theodor Stolojan va oferi amănunte, în exclusivitate, în ediția de marți a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, despre carieră, viața personală, dar și decizii luate în perioada în care a fost unul dintre pionii importanți ai economiei românești.

Meritați să stați  mai mulți ani premierul României?”, “Dacă v-ați întoarce în  timp ați mai confisca valuta românilor?”, “Unde sunt banii din conturile lui Nicolae Ceaușescu?”, “Momentul a fost șantaj sau regie politică?”, “Ce problemă aveți cu familia Băsescu?”, “Este Călin Popescu Tăriceanu un politician răzbunător?”, “I-ați dăruit soției o parte din parcul Herăstrău? sunt doar câteva dintre întrebările care îi vor fi adresate lui Theodor Stolojan în ediția de marți a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la ora 23:00, la Kanal D!

 

Urmărește-ne pe Google News