Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ți-era dor de Hugh Grant? A primit un rol într-o comedie... romantică, desigur!

de Redactia Tvmania

Hugh Grant a bătut palma cu scenaristul și regizorul Marc Lawrence pentru a juca într-o nouă comedie romantică, scrie femalefirst.co.uk. Actorul în vârstă de 52 de ani nu se află la prima colaborare cu Lawrence, cei doi lucrând împreună la „Two Weeks Notice” / „Dragoste cu preaviz”, „Music and Lyrics” / „Muzica și versurile” și „Did You Hear About The Morgans” / „Ce-o fi cu soţii Morgan?”.

Pelicula nu a primit încă un titlu, dar se știe că Hugh va juca rolul unui scriitor de succes de la Hollywood care, zece ani mai târziu, se trezește că este falit și deprimat. Ca să facă rost de bani, personajul lui Hugh Grant se angajează ca profesor și, ce să vezi, se îndrăgostește pe mama unuia dintre elevii săi.

Cu această nouă comedie romantică, Grant se întoarce la genul de filme care l-a consacrat. În ultimii ani, actorul britanic a încercat și alt tip de roluri, printre care și cel din „The Pirates! Band of Misfits”/ „Pirații! O bandă de neisprăviți” și cel din drama impresionantă „Cloud Atlas” / „Atlasul norilor” – pelicula are premiera în România pe 23.11.2012 – (film care vrea să evidențieze ce impact pot avea consecințele acțiunilor noastre trecute, prezente și viitoare).

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te