Homepage  / Cinema

TIFF pregătește cea de-a 20 ediție. Festivalul clujean se va desfășura în perioada 23 iulie – 1 august

TIFF pregătește cea de-a 20 ediție. Festivalul clujean se va desfășura în perioada 23 iulie - 1 august

de Redactia Tvmania

Festivalul Internațional de Film Transilvania ajunge în acest an la ediția cu numărul 20. Așa cum ne-a obișnuit, va aduce la Cluj filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut - Cannes, Veneția și San Sebastián - dar și noutăți.

Între 23 iulie și 1 august 2021, ediția cu numărul 20 a Festivalului Internațional de Film Transilvania va reprezenta șansa de a vedea pe marile noastre ecrane producții remarcabile a căror lansare a fost afectată de contextul pandemic.

Vedeți mai jos câteva dintre peliculele care au fost deja anunțate de organizatori.

Supernova, r. Harry Macqueen

Supernova”

Regizat de Harry Macqueen și cu Colin Firth și Stanley Tucci în rolurile principale, filmul a fost prezentat în premieră la San Sebastián. Este o poveste de dragoste în care cei doi protagoniști călătoresc prin locuri dragi lor pentru a-și revedea prietenii, întrucât unul dintre ei se luptă cu pierderea memoriei.

Été 85”

Été 85, r. François Ozon

Regizat de François Ozon are deja 12 nominalizări la Premiile César. Moda, muzica și atmosfera anilor ’80 sunt fundalul aventurii amoroase dintre doi adolescenți pe care o singură vară îi va schimba pentru totdeauna. Filmul a fost selecționat și la Cannes 2020.

Enfant Terrible”

Enfant Terrible, r. Oskar Roehler

Filmul, regizat de Oskar Roehler, a fost selecționat la Cannes 2020 și este un frenetic rollercoaster biografic dedicat „copilului teribil” al cinematografiei germane, Rainer Werner Fassbinder, interpretat de Oliver Masucci.

The Human Voice”

The Human Voice, r. Pedro Almodovar

Este film în engleză al lui Pedro Almodovar, cu o Tilda Swinton electrizantă în rolul unei actrițe abandonate. A fost proiectat anul trecut la Veneția și este un monolog labirintic inspirat de piesa omonimă a lui Jean Cocteau.

La nuit des rois”

La nuit des rois, r. Philippe Lacote

Pelicula semnată Philippe Lacôte se află pe lista scurtă la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și fost prezentat la Veneția. Este o fabulă despre puterea imaginației. Un tânăr trimis în mijlocul pădurii ivoriene, în faimoasa închisoare La Maca, condusă chiar de deținuți, are de îndeplinit un ritual cu final neprevăzut: să spună o poveste care să țină o noapte întreagă.

The World to Come”

The World to Come, r. Mona Fastvold

A câștigat trofeul Queer Lion, la Veneția. Filmul regizat de Mona Fastvold spune o poveste de dragoste din America secolului al XIX-lea, filmată în România, în care Vanessa Kirby (nominalizată la Oscar pentru „Pieces of a Woman”) descoperă dragostea în brațele altei femei.

Conference”

Conference

Reconstituie atacul terorist, de acum 18 ani, asupra Teatrului Dubrovka din Moscova. Filmul regizat de Ivan I. Tverdovski și prezentat la Veneția, spune povestea unei supraviețuitoare căreia tragedia i-a răpit totul.

Dear Comrades”

Dear Comrades, r. Andrei Koncealovski

Filmul regizat de Andrei Koncealovski vine cu mai multe trofee: Premiul Special al Juriului la Veneția și o nominalizare la BAFTA. Este dramă istorică inspirată din fapte reale și vorbește despre confruntarea dintre „puritatea” idealurilor comuniste și realitatea sovietică, prin intermediul represiunii sângeroase a unei greve din 1962.

Nowhere Special”

Nowhere Special, r. Uberto Pasolini

O poveste adevărată l-a inspirat și pe regizorul Uberto Pasolini (dublu laureat cu Premiul Publicului la TIFF) în „Nowhere Special”, drama unui tată care-și petrece ultimele luni din viață încercând să-i găsească o nouă familie fiului său de numai patru ani.

Un triomphe”

Un triomphe, r. Emmanuel Courcol

O istorie reală stă și la baza celei mai bune comedii a anului la Premiile Academiei Europene de Film 2020, „Un triomphe”, realizat de Emmanuel Courcol, în care un regizor reușește să construiască o legătură incredibilă cu deținuții pe care îi pregătește pentru debutul în lumea teatrului.

Foto: TIFF, Hepta

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton