Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Tiger Woods şi mântuirea publicitară

de Redactia Tvmania

Tiger Woods speră să-şi repare imaginea după scandalul sexual în care a fost implicat.

Compania de echipament sportiv Nike Inc a scos pe piaţă un spot publicitar cu controversata vedetă a golfului mondial, Tiger Woods. E prima reclamă în care acesta apare după faimosul scandal sexual care a provocat distanţarea unora dintre sponsori de jucător.

Clipul a început să fie difuzat de săptămâna trecută, pe posturile ESPN şi Golf Channel, însă adevăratul barometru pentru succesul său va fi performanţa pe internet, pe site-uri ca Youtube.com.

Woods a intrat într-o „vacanţă” de aproape cinci luni, departe de terenul de golf, după o serie de aventuri extraconjugale care au ieşit la lumină anul trecut. El a revenit la turneul Masters din statul american Georgia, care a luat sfârşit ieri, nu înainte de a fi personaj principal în reclama Nike, care nu a întârziat să facă valuri.

Spotul alb-negru îl înfăţişează pe Woods privind spre cameră, în timp ce vocea tatălui său Earl, care a murit acum patru ani, se aude în fundal, preluată dintr-o înregistrare mai veche. Reclama este semnată de agenţia publicitară Wieden+Kennedy.

Mai întâi, vocea întreabă „Tiger?”, apoi continuă: „Vreau să ştiu la ce te-ai gândit, vreau să ştiu ce simţi şi dacă ai învăţat ceva”. Tiger Woods nu vorbeşte deloc în spotul publicitar.

”Îl susţinem pe Tiger şi pe familia sa. În timp ce revine la golful profesionist, reclama vorbeşte despre timpul petrecut departe de sport, folosind puternicele cuvinte ale tatălui său”, a explicat purtătorul de cuvânt al Nike, Derek Kent, citat de Reuters.

Mulţi au renunţat la Tiger

Nike a rămas un puternic susţinător al lui Woods, care câştiga circa 100 de milioane de dolari anual din contracte publicitare, înainte de izbucnirea scandalului sexual. De atunci, alături de el au rămas şi Electronic Arts – un gigant în domeniul jocurilor video – şi compania de suveniruri sportive Upper Deck.

Pe de altă parte, Accenture AT&T şi Gatorade au renunţat la Woods în calitate de purtător de cuvânt, în timp ce compania Gillette l-a scos cu totul din campaniile ei de marketing.

Woods a declarat, la o conferinţă de presă de luna trecută, că înţelege deciziile sponsorilor, sperând în acelaşi timp să le dovedească celorlalţi că încă poate să fie profitabil pentru mărcile lor.

Părerile sunt împărţite

Spotul a generat, cum era de aşteptat, reacţii puternice pe internet. Cam 700 de mii de oameni l-au urmărit doar în primele două zile, iar părerile au fost împărţite. Un sondaj realizat de Yahoo a arătat ca 63 la sută dintre cei 166 de mii de repondenţi au declarat că le place reclama, în timp ce un alt studiu, realizat de site-ul de vedete TMZ.com, a descoperit că 77% din circa 91 de mii de cititori cred că spotul este „o porcărie pură”.

Iată reclama prin care Nike şi Tiger Woods caută să împace promovarea cu reabilitarea:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te