După ce am aflat la începutul acestei săptămâni că actrița Tily Niculae așteaptă al doilea copil, iată că de Moș Nicolae aflăm numele special pe care aceasta l-a ales pentru bebeluș.
După ce am aflat la începutul acestei săptămâni că actrița Tily Niculae așteaptă al doilea copil, iată că de Moș Nicolae aflăm numele special pe care aceasta l-a ales pentru bebeluș.
Tily Niculae va avea un băiețel pe care-l va boteza cu numele Radu, care înseamnă bucurie, şi Teodor, care înseamnă darul lui Dumnezeu, iar nașterea va fi prin cezariană.
Actrița și soțul său mai au o fetiță care a fost foarte fericită să afle că va avea un frățior:
„Foarte fericită a fost, a fost disperată. Atâta i-a zis Dragoş: Ai observat ceva în ultima vreme la burtica mamei tale? Şi n-a apucat să-i zică că s-a mărit, că s-a umflat, că în secunda trei ea a început să ţipe şi i-a sărit în braţe” – a povestit Tily Niculae în cadrul emisiunii „Răi da buni”, prezentată de Mihai Morar.
Tily Niculae, în vârstă de 34 de ani, va deveni mămică a doua oară. Actrița a aflat că este însărcinată în timp ce se afla în vacanță în Turcia:
„Am plecat în Turcia, într-o insulă pustie şi dintr-odată mi s-a făcut poftă de smochine, eu nu prea am treabă cu fructele, dar de nicio culoare. Şi m-am dus să-mi iau smochine şi nu mi-am luat şi eu una două, mi-am luat un kilogram. Şi când am văzut că le-am mâncat dintr-odată, era fix ca în filmele alea, eram: -băi, e ceva dubios”, – a dezvăluit aceasta.