Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

Timișoara va găzdui, luna aceasta, Campionatul European de Volei pe plajă U22 masculin și feminin

de Redactia Tvmania

– Timișoara a fost desemnată oraș gazdă a Campionatului European de volei pe plajă U22, masculin și feminin, de către Federația Internațională de Volei, al cărei obiectiv este să găsească locații prielnice pentru promovarea și dezvoltarea acestui sport. Competiția sportivă se va desfășura între 26 și 29 iulie. Organizarea unui eveniment de volei de o asemenea anvergură reprezintă o premieră pentru România și Timișoara, țara noastră nu a mai avut ocazia să găzduiască o competiție continentală de volei. Titlul de Capitală Europeană a Culturii a avut un impact important în alegerea orașului de pe Bega drept gazdă a competiției. Evenimentul este organizat de catre CSM Timisoara și Clubul Sportiv Tysa Youth Academy ,cu sprijinul Federației Române de Volei și al Primăriei Municipiului Timișoara .

 “Organizarea Campionatului EuroBeachVolleyU22, la Timișoara, poate reprezenta un restart al Voleiului pe plajă în România. Faptul că România a fost aleasă să organizeze acest eveniment sportiv reprezintă și o recunoaștere a faptului că activitatea Federației este una orientată către performanță și dezvoltare durabilă. Împreună cu factorii locali, vom organiza la nivel superior această competiție și sper într-o deschidere a voleiului pe plajă care să aducă mai mulți copii pe terenurile de nisip și oameni care să se familiarizeze cu acest sport.” – Adin Cojocaru Președinte Federația Română de Volei.

Competiția se vor desfășura în Piața Victoriei și Parcul Rozelor, iar accesul va fi gratuit

Competiția va avea două puncte centrale de desfășurare, dintre care unul este chiar în Piața Victoriei, unde va fi montat terenul principal. Astfel, organizatorii vizează să conecteze întregul oraș la dinamismul acestui sport. Celălalt loc de desfășurare a întrecerilor va fi baza sportivă CSM din Parcul Rozelor. De altfel, complexul sportiv din Parcul Rozelor este cea mai mare bază sportivă dedicată beach volley-ului din țară cu 8 terenuri pe care se pot desfășura activități în paralel.

Accesul spectatorilor va fi gratuit, în limita capacității de 500 locuri, atât pentru terenul din Piața Victoriei, cât și pentru baza sportivă din Parcul Rozelor. Organizatorii așteaptă peste 10.000 de spectatori pe durata Campionatului European.

128 de participanți, 64 de echipe din peste 30 de țări

Campionatul European de Volei pe plajă va reuni 128 de participanți, 64 de echipe, câte 32 de echipe pentru întrecerea feminină, cât și pentru cea masculină, provenind din peste 30 de țări. Data de 25 iulie este rezervată calificărilor, urmând ca începând din 26 iulie să fie programate meciurile rezervate competiției propriu-zise. România va avea 3 echipe pe tabloul principal pentru fiecare din cele două competiții.

Echipele vor fi împărțite în câte 8 grupe a câte 4 fiecare, urmând ca în urma rezultatelor obținute, cele mai performante echipe să intre pe tabloul principal jucând meciuri cu eliminare directă.

Cele două finale se vor desfășura în 29 iulie, pe terenul instalat în Piața Victoriei. Competiția se va încheia cu ceremonia de înmânare medaliilor și trofeelor, Cupa Campionatului European de Volei pe plajă, echipelor câștigătoare.

“Mă bucur să vă urez bun venit la Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, și prin prezența dumneavoastră aici, și capitală a sportului european. Este onorant pentru noi să găzduim la Timișoara, Campionatul European de volei pe plajă, prima oară într-un oraș din România. Sper să vă inspire povestea Timișoarei cu valorile care o definesc: respectul pentru diversitate, puterea de inovare, deschiderea și curajul. Și dincolo de competițiile sportive vă invit să descoperiți Timișoara, să povestiți acasă despre orașul nostru și să reveniți cât mai curând.” – Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara.

Timișoara are o tradiție consacrată în voleiul pe plajă, baza sportivă CSM din Parcul Rozelor găzduind în ultimii ani 8 competiții majore – Campionate Balcanice, Campionate Naționale sau Turnee Europene de Senioare. Baza sportivă CSM va fi modernizată pentru a fi omologată la nivel international, cele 8 terenuri urmând să fie echipate cu instalații de nocturnă și tribune moderne, ceea ce o va face eligibilă în anii ce urmează pentru organizarea Campionatului Mondial de Beach Volley.

Obiectivul României – calificarea la Jocurile Olimpice

Organizatorii evenimentului, Daniel Jitaru, antrenor de volei de peste  20 ani cu rezultate remarcabile atât la feminin cât și la masculine, la nivel național si internațional, respectiv Andrei Dinu, organizatorul Sibiu Sands – cel mai mare turnei de volei pe plajă din România,  își doresc ca România să aibă un loc merituos pe harta Europei a voleiului de plajă, cu destinația finală participarea la jocurile Olimpice de la Paris în 2024.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te