După cincisprezece ani în care a călătorit în jurul lumii, Gussie (Sissy Spacek, soţia regizorului Jack Fisk), o fotografă faimoasă, se întoarce într-o vacanţă la casa părinteascã, în Maryland. Aici, îl reîntâlneşte pe Henry (Kevin Kline), iubitul ei din liceu, acum căsătorit şi şef al ziarului local pe care l-a moştenit de la tatăl lui. Cei doi îşi amintesc întâmplările frumoase petrecute împreună în adolescenţă, iar vechile sentimente renasc.