Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Toamna aduce o nouă rebranduire: Dolce Sport devine Telekom Sport

de Redactia Tvmania

Postul de sport deținut de compania germană de telecomunicații renunță la numele de Dolce Sport și devine Telekom Sport de la mijlocul lunii viitoare, anunță Gazeta Sporturilor.

 

Data relansării, marți, 12 septembrie, nu e întâmplătoare: atunci va începe ediția 2017 – 2018 a Ligii Campionilor, competiție pentru care Dolce Sport deține drepturile integrale de transmisie (trustul Pro are doar pachetul „free to air” din UCL).

Potrivit aceleiași surse, cererea de modificare a numelui, din Dolce Sport în Telekom Sport, a fost aprobată ieri în ședința Consiliului Național al Audiovizualului. De asemenea, vor fi schimbate din 12 septembrie sigla și pachetul grafic al postului.

„În urmă cu 7 ani, Dolce Sport a intrat pe piața TV din România cu dorința de a deveni televiziunea care oferă cele mai importante competiții sportive. Si am reușit să facem asta. (…) Acum credem că e timpul unei transformări strategice, care să ne aducă acolo unde ne este locul, sub identitatea Telekom!”, a declarat Vlad Enăchescu, directorul general Dolce Sport, citat de Gazeta Sporturilor.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te