Homepage  / Știri

Tobey se costumează în Omul-Păianjen

Tobey se costumează în Omul-Păianjen

de Redactia Tvmania

Actorul care îl interpretează pe „Omul-Păianjen” foloseşte costumul de supererou pentru a-i distra pe cei mai tineri admiratori ai săi la diferite petreceri.

„De de fiecare dată între filmele în care apar sunt pauze în care trebuie să mă menţin în formă. Şi pentru asta, chiar dacă pare ciudat, merg la petreceri pentru copii pentru a-i distra”, a spus Tobey Maguire (34 de ani), citat de sfgate.com.

Actorul a mai dezvăluit că săriturile sale din celebra serie „Spider-Man” nu sunt chiar aşa uşor de făcut, şi că „se mai întâmplă şi accidente”. Filmările la „Spider-Man 4”, care ar trebui să aibă premiera în mai 2011, au fost pentru moment amânate. Tobey şi regizorul Sam Raimi nu s-au înţeles cu producătorii asupra scenariului. „În timp ce eu şi Tobey voiam să colaborăm pentru cea de-a patra parte a seriei, cei de la Sony Pictures s-au gândit să ducă franciza într-o nouă direcţie. Sunt sigur că va fi un eşec”, a zis Sam. Pe de altă parte, producătorii spun că proiectul va continua cu siguranţă şi că filmul va fi lansat în 2012. Cel mai probabil va fi vorba despre un prequel, care îl va prezenta pe Peter Parker în adolesecenţă, iar pentru acest rol favorit este starul din „Amurg”, Robert Pattinson.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton