Ce se intampla cand doi barbati clasati printre primii zece in topul Forbes al celor mai puternice celebritati se intalnesc sa faca un film? Iese razboi.
„Razboiul lumilor”, romanul scris de H.G. Wells in 1898, in care scriitorul imagineaza atacarea Pamantului de catre martieni, este povestea care ii reuneste pe actorul Tom Cruise (locul 4 in topul Forbes) cu regizorul Steven Spielberg (pozitia a 9-a in acelasi clasament). Doi barbati cu muschi si creier, care au mai colaborat in 2002 la facerea „Raportului minoritar” („Minority Report”), SF care a strans 358 de milioane, adica de trei ori si ceva banii investiti in el. De asta data insa, Spielberg planuieste ceva nemaivazut pentru care nu vor exista „reduceri de costuri”, intrucat vrea ca „Razboiul lumilor” sa fie filmul deceniului. In cateva saptamani, echipa de productie se va apuca de lucru, ea prospectand deja terenul in New Jersey si New York, unde vor avea loc filmarile.
Ban la ban trage. Cand vine insa vorba de motivatia financiara, marele castigator pare a fi, de departe, Tom Cruise. Actorul s-a invoit sa joace in „Razboiul lumilor” contra a zece procente din incasarile filmului in cinematografe, la care se adauga o parte din profitul rezultat din vanzarea DVD-urilor, a jocurilor video si a obiectelor promotionale (tricouri, jucarii). Asta inseamna mai exact, sugereaza analistii, vreo 200 de milioane de dolari, iar, daca el apare si in urmatoarele doua continuari planificate, suma ar putea ajunge la 360 de milioane.

Urmărește-ne pe Google News