Actorul Tom Hanks (55 de ani) se pregăteşte de următorul lui proiect cinematografic, filmul „Saving Mr. Banks”, informează deadline.com, în care îl va juca pe celebrul Walt Disney.
Scenariul e povestea luptei pe care animatorul a dus-o timp de 14 ani cu scriitoarea australiană P.L. Travers, pentru a o convinge pe aceasta să-i vândă drepturile de ecranizare ale seriei sale de cărţi pentru copii, „Mary Poppins”.
Pentru rolul lui Travers a fost curtată Meryl Streep, iar acum favorita e Emma Thompson. Filmul va fi făcut de cei de la Disney, evident.
P.L. Travers s-a lăsat convinsă greu deoarece povestea dădacei cu puteri magice era una apropiată propriei vieţi (scriitoarea a avut o copilărie marcată de moartea tatălui ei, de meserie bancher, când ea avea 7 ani). A fost consultant în timpul realizării filmului din 1964 (cu Julie Andrews în rol principal), dar nu i-a convenit eliminarea aspectelor mai dure ale personalităţii eroinei, introducerea secvenţelor animate şi a refuzat ecranizarea altor cărţi din serie.