Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Tom Hanks, surprins în timp ce îi tremurau mâinile incontrolabil pe scenă. Fanii sunt îngrijorați

de Roxana Mirea,

Tom Hanks, în vârstă de 65 de ani, și-a îngrijorat fanii după cea mai recentă apariție. Celebrul actor a urcat pe scenă pentru a susține un discurs în cadrul unui eveniment de promovare a filmului biografic „Elvis”. În timp ce era pe scenă, mâinile lui Tom Hanks au început să tremure incontrolabil.

Lui Tom Hanks i-au tremurat mâinile incontrolabil pe scenă

Recent, Tom Hanks a participat la un eveniment de promovare a filmului biografic „Elvis”, care redă viața lui Elvis Presley. Evenimentul a avut loc în Australia, iar celebrul actor, care interpretează în film rolul managerului lui Elvis Presley, a urcat pe scenă pentru a susține un discurs în fața publicului. Acela a fost momentul în care starul de Hollywood a stârnit îngrijorare printre fanii lui. Mâinile lui Tom Hanks au început să tremure incontrolabil. El a tot încercat să ascundă asta și a schimbat de mai multe ori microfonul dintr-o mână în alta, potrivit libertatea.ro.

Totuși, nimic nu l-a oprit pe Tom Hanks să povestească detalii neștiute de la filmările filmului „Elvis”. Rolul principal din filmul biografic este interpretat de Austin Butler. Tom Hanks joacă rolul colonelului Tom Parker, impresarul lui Elvis şi o persoană crucială şi foarte controversată din cariera celebrului cântăreţ.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Despre filmul biografic „Elvis”

„Elvis” este un spectacol epic pe marele ecran, care explorează viața și muzica lui Elvis Presley, din momentul ascensiunii superstarului, la momentele controversate, anii din Las Vegas și până la declinul său.

Un spectacol cinematografic complet, povestea lui Elvis (Austin Butler) este văzută prin prisma relației sale complicate cu managerul său enigmatic, colonelul Tom Parker (Tom Hanks). Povestit din perspectiva lui Parker, filmul se adâncește în dinamica relației complexe dintre cei doi, care se întinde pe o perioadă de peste 20 de ani.

În centrul acestei călătorii se află unul dintre oamenii importanți și influenți din viața lui Elvis, Priscilla Presley (Olivia DeJonge).

Austin Butler cântă el însuși melodiile din prima jumătate a erei de faimă a lui Elvis, iar Hanks, câștigătorul a două premii Oscar, surprinde caracterul enigmatic al lui Parker și devine povestitorul vieții renumitului cântăreț și actor.

Luhrmann regizează filmul „Elvis” pornind de la un scenariu de Baz Luhrmann & Sam Bromell, după o poveste de Baz Luhrmann și Jeremy Doner. „Elvis” va avea avanpremiera în România pe 21 iunie.

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te