La 40 de ani, Tom Hardy dorește să facă schimbări drastice în cariera sa. Potrivit publicației „The Sun”, actorul dorește să își facă debutul în muzică, urmând să scoată un album de rap.
La 40 de ani, Tom Hardy dorește să facă schimbări drastice în cariera sa. Potrivit publicației „The Sun”, actorul dorește să își facă debutul în muzică, urmând să scoată un album de rap.
Starul peliculei „Venom” a fost ocupat să-și scrie propriul album rap/grime și a colaborat cu producătorul Sam Williams, care a lucrat cu David Bowie. Dată fiind notorietatea pe care o are, deja mai multe case de discuri sunt interesate, printre care și Warner Music.
„Albumul începe să prindă contur. Tom a fost ajutat de Sam Williams pentru a face o selecție de piese”, a declarat o sursă pentru publicația mai sus menționată.
În luna ianuarie a acestui an, a ajuns pe Internet o înregistrare făcută de Tom Hardy în 1999. Piesa se numește „Falling on Your A**e”, iar cel care o cântă își spunea în acea vreme Tommy No 1, se pare că decizia actorului de a lucra la album a fost chiar succesul pe care l-a avut piesa în mediul online.
Puțină lume știe că Tom Hardy e pasionat de rap din adolescență, el având și mai multe înregistrări, niciodată lansate. Însuși Hardy a mărturisit că în trecut a lucrat cu agentul care o reprezenta pe Lauryn Hill (Fugees) și cu producători ca Warren Riker sau Gordon Williams, distinși cu Grammy.