Homepage  / Filme Online / Prime Video

Top 10 cele mai urmărite filme și seriale Amazon Prime Video, 25 aprilie – 1 mai 2022

Top 10 cele mai urmărite filme și seriale Amazon Prime Video, 25 aprilie - 1 mai 2022

de Andra Stana,

Top 10 filme și seriale în România pe Amazon Prime Video, săptămâna 25 aprilie - 1 mai 2022. Platforma de streaming Prime Video România oferă în prezent acces la multe producții de top.

Cele mai populare filme de pe Amazon Prime Video au fost „I Love America”, „Cold Mountain” și „Undeva, cândva în Vest”. De asemenea, în top s-a aflat și „Jaful în stil italian”. În altă ordine de idei, pe lista celor mai urmărite seriale de pe Amazon Prime Video se află producțiile „Iosi, el espia arrepentido” (cu Natalia Oreiro), „Undone” și „Lege și ordine”.

Iată care au fost filmele și serialele care s-au bucurat de cel mai mult succes în perioada 25 aprilie – 1 mai 2022 pe Amazon Prime Video, potrivit JustWatch.org. Topul a fost realizat pe baza scorului de popularitate JustWatch.

[toc]

Top 10 filme în România pe Amazon Prime Video, săptămâna 25 aprilie -1 mai 2022

I Love America

Sophie Marceau este Lisa, o femeie care decide să dea o nouă șansă dragostei, după ce se mută din Paris în Los Angeles. Împreună cu Luka, cel mai bun prieten al ei, Lisa pornește într-o misiune: aceea de a-și oferi un nou început. De la întâlniri incomode până la o întâlnire surpriză emoționantă, Lisa ajunge să înțeleagă că drumul către iubire este o călătorie către iertare, dar și către cunoașterea de sine.

Cold Mountain

O poveste dramatică despre dragoste și supraviețuire la începutul Războiului Civil. Nicole Kidman, Jude Law și Renée Zellweger joacă în filmul captivant și emoționant al regizorului câștigător al Oscarului Anthony Minghella (PACIENTUL ENGLEZ).

Undeva, cândva în Vest

Povestea epică a unui necunoscut misterios cu o muzicuță care își unește forțele cu un desperado faimos pentru a proteja o văduvă frumoasă de un asasin nemilos care lucrează pentru căile ferate.

Event Horizon: Destinație mortală

În 2047, o echipă de astronauți se îmbarcă într-o misiune de a recupera o navă spațială dispărută. Cu toate acestea, munca lor simplă de recuperare duce la ceva mult mai terifiant decât ar bănui oricare dintre ei.

London Fields

Amber Heard conduce o distribuție de cinci stele care îi include pe Billy Bob Thornton și Theo James în acest thriller întunecat și plin de suspans, bazat pe cel mai bine vândut roman al lui Martin Amis. Femeia fatală clarvăzătoare Nicola Six (Heard) are o presimțire neagră a uciderii ei iminente. Totuși, în loc să încerce să se salveze, ea se angajează în seducția elaborată a trei bărbați diferiți – dintre care unul știe că va fi ucigașul ei.

The Witch / Vrăjitoarea (2015)

New England, 1630. După ce e amenințat că va fi exilat de biserică, un fermier englez pleacă de pe plantația lui colonială, mutându-se cu soția și cei cinci copii pe o parcelă izolată de pământ, aflată la marginea unei păduri amenințătoare, în care trăiește un spirit malefic necunoscut. Aproape imediat încep să se întâmple lucruri ciudate. Animalele devin malefice, recoltele sunt distruse și un copil dispare, iar altul este posedat de un spirit malefic. Cum suspiciunea și paranoia ating cote maxime, membrii familiei își acuză fiica adolescentă, pe Thomasin, de vrăjitorie, însă tânăra neagă totul. În timp ce circumstanțele devin din ce în ce mai periculoase, credința, loialitatea și iubirea fiecărui membru al familiei sunt testate în moduri șocante, de neuitat.

Jaful în stil italian (1969)

Charlie (Michael Caine), un hoț cu o biografie remarcabilă, e proaspăt eliberat din închisoare și se află în căutarea unor noi angajamente. Astfel, pune la cale o mare lovitură: furtul unei mari cantități de aur care sosește în Italia din China, chiar de sub nasul poliției și al Mafiei.

Acest film se află la baza peliculei omonime din 2003 care îi are în rolurile principale pe Mark Wahlberg și Charlize Theron.

Zulu (1964)

Stanley Baker, Michael Caine, Jack Hawkins fac parte din distribuția acestui film din 1964. ZULU este unul dintre marile filme, o aventură epică a curajului în fața unor șanse incredibile.

All the Old Knives (2022)

În această poveste palpitantă despre spionaj internațional, dileme morale și trădări mortale, doi agenți CIA și foști amanți (Chris Pine și Thandiwe Newton) se reîntâlnesc la câțiva ani de la o tentativă de salvare eșuată și se văd nevoiți să treacă peste granițele dintre profesie și pasiune.

Lara Croft Tomb Raider: Leagănul vieții

Lara Croft (Angelina Jolie) are parte de noi aventuri în această continuare a filmului din 2001, inspirat dintr-un joc video. De această dată, curajoasa Lara ajunge într-un templu subacvatic, în căutarea cutiei Pandorei. Fericirea provocată de găsirea artefactului se risipește, pentru că liderul unui sindicat chinez îl fură.

Pelicula a fost interzisă în China pe motiv că lezează reputația acestei țări. În alt rol, Gerard Butler.

Top 10 seriale în România pe Amazon Prime Video, săptămâna 25 aprilie -1 mai 2022

Iosi: El Espía Arrepentido / Yosi, The Regretful Spy (2022)

Un ofițer de informații, a cărui infiltrare în comunitatea evreiască ar fi putut fi folosită pentru a comite două atacuri teroriste în țara sa, caută dreptate înainte ca el și familia sa să fie uciși. Cu Natalia Oreiro, Gustavo Bassani, Alejandro Awada.

Undone / Decăderea (2019)

DECĂDEREA e o dramă-comedie animată inovatoare, cu episoade de o jumătate de oră, care explorează natura elastică a realității prin personajul central, Alma, o fată de 28 de ani din San Antonio, Texas. După un accident de mașină în care era să moară, Alma descoperă că are o nouă relație cu timpul. Ea își dezvoltă această nouă abilitate pentru a afla adevărul despre moartea tatălui ei.

Lege și ordine

LOL: Qui rit, sort!

Philippe Lacheau a invitat 10 actori și comedianți să trăiască o experiență unică într-un cadru grandios. Există o singură regulă de urmat în următoarele 6 ore: dacă râzi, ești eliminat. Cei 10 comedianți vor trebui să se liniștească, în ciuda faptului că trebuie să încerce să se facă să râdă unii pe alții. Câștigătorul va primi 50 000 de euro pentru organizația caritabilă pe care o reprezintă. Nimic nu este interzis!

La birou / The Office (2005)

În acest prim sezon din The Office, directorul regional al Dunder Mifflin Michael Scott (Steve Carell) conduce o echipă de documentare şi pe oamenii săi într-o aventură presărată cu comportamente inadecvate, comentarii bine intenţionate, dar nefericite şi o mulţime de tehnici defectuoase de management.

Star Trek: Picard (2020)

În această adevărată epocă de aur a serialelor, Patrick Stewart nu a rezistat și s-a întors în pielea celui mai îndrăgit personaj al carierei sale, căpitanul Jean-Luc Picard, deși în 2002 își luase adio de la uniforma Federației. Serialul ne arată un Picard pensionat, deziluzionat, trăind retras undeva la o podgorie, la 20 de ani după evenimentele din filmul „Star Trek: Nemesis”. Pe lângă Stewart, în distribuție mai apar Alison Pill, Isa Briones, Santiago Cabrera, Jeri Ryan.

https://www.youtube.com/watch?v=V_rML2ppdW8

Fleabag (2016)

Fleabag este o fereastră amuzantă și pătrunzătoare spre mintea unei femei sarcastice, pline de dorință, mânie și durere, care se avântă în traiul modern din Londra. Dramaturgul premiat Phoebe Waller-Bridge scrie și interpretează rolul protagonistei, o femeie necenzurată care încearcă să se vindece, respingând pe oricine încearcă s-o ajute și nerenunțând la bravură.

Familia noastră /  This Is Us (2016)

Serialul prezintă familia Pearson de-a lungul deceniilor și arată cum cele mai neînsemnate întâmplări ne influențează viața și ceea ce devenim, transcendând timpul, distanța și chiar moartea. Cu: Milo Ventimiglia, Mandy Moore, Sterling K. Brown.

The Wilds (2020)

Un grup de adolescente luptă pentru supravieţuire după ce ajung pe o insulă în urma prăbuşirii avionului. Se ceartă şi se împrietensc, află mai multe una despre alta, despre secretele şi traumele trăite. Dar drama are o întorsătură. Fetele nu au ajuns pe insulă din întâmplare. Cu:
Sophia Ali, Shannon Berry, Jenna Clause

Mr. Robot (2015)

Inginer în securitate cibernetică ziua și justițiar online noaptea, el este recrutat de un grup de hackeri misterioși pentru a anihila o corporație globală. Cu Rami Malek, Christian Slater, Portia Doubleday.

Sursa foto:

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton