Homepage  / Prime Video

Top 10 cele mai urmărite filme și seriale Amazon Prime Video, săptămâna 11-17 aprilie 2022

Top 10 cele mai urmărite filme și seriale Amazon Prime Video, săptămâna 11-17 aprilie 2022

de Roxana Mirea,

Top 10 filme și seriale în România pe Amazon Prime Video, săptămâna 11-17 aprilie 2022. Platforma de streaming Prime Video România oferă în prezent acces la multe producții de top. Iată care au fost filmele și serialele care s-au bucurat de cel mai mult succes în perioada 11-17 aprilie 2022, potrivit JustWatch.org. Topul a fost realizat pe baza scorului de popularitate JustWatch.

[toc]

Top 10 filme în România pe Amazon Prime Video, săptămâna 11-17 aprilie 2022

All the Old Knives (2022)

În această poveste palpitantă despre spionaj internațional, dileme morale și trădări mortale, doi agenți CIA și foști amanți (Chris Pine și Thandiwe Newton) se reîntâlnesc la câțiva ani de la o tentativă de salvare eșuată și se văd nevoiți să treacă peste granițele dintre profesie și pasiune.

Ape adânci / Deep Water (2022)

În centrul poveștii se află Vic (Ben Affleck) și Melinda Van Allen (Ana de Armas), doi soți bogați care locuiesc în orășelul Little Wesley. Căsătoria lor, începută pasional, ajunge, în timp, să se bazeze pe o înțelegere neobișnuită: pentru a evita complicațiile divorțului, Vic îi acordă Melindei permisiunea să își ia o mulțime de iubiți, cu condiția să nu nu își părăsească familia. Curând, însă, iubiții femeii încep să dispară, iar soțul devine principalul suspect.

The Witch / Vrăjitoarea (2015) – Top Prime Video 11-17 aprilie 2022

New England, 1630. După ce e amenințat că va fi exilat de biserică, un fermier englez pleacă de pe plantația lui colonială, mutându-se cu soția și cei cinci copii pe o parcelă izolată de pământ, aflată la marginea unei păduri amenințătoare, în care trăiește un spirit malefic necunoscut. Aproape imediat încep să se întâmple lucruri ciudate. Animalele devin malefice, recoltele sunt distruse și un copil dispare, iar altul este posedat de un spirit malefic. Cum suspiciunea și paranoia ating cote maxime, membrii familiei își acuză fiica adolescentă, pe Thomasin, de vrăjitorie, însă tânăra neagă totul. În timp ce circumstanțele devin din ce în ce mai periculoase, credința, loialitatea și iubirea fiecărui membru al familiei sunt testate în moduri șocante, de neuitat.

Băiat frumos / Beautiful Boy (2018)

După ce el și prima sa soție se despart, jurnalistul David Sheff se străduiește să-și ajute fiul adolescent, care trece de la experimentarea drogurilor la o dependență devastatoare de metamfetamină. Filmul îi are în rolurile principale pe Steve Carell, Timothée Chalamet, Maura Tierney și Amy Ryan.

Brokerii apocalipsei / The Big Short (2015)

Când patru outsideri observă ceea ce marile bănci, media și guvernul refuză să vadă, și anume, iminența colapsului economiei globale, au o idee genială: să parieze împotriva băncilor. Investițiile lor extrem de îndrăznețe îi vor duce în culisele sumbre ale sistemului bancar, unde vor fi nevoiți să se îndoiască de oricine și de orice. Rolurile principale au fost interpretate de Christian Bale, Steve Carell, Ryan Gosling și Brad Pitt.

Dealul Notting / Notting Hill (1999)

William Thacker este proprietarul unei librării londoneze a cărei existență monotonă este pusă în pericol de o agitație romantică atunci când în magazinul său apare celebra actriță americană Anna Scott. O întâlnire întâmplătoare, duce la un sărut care se transformă într-o relație în toată regula. Pe măsură ce bărbatul obișnuit și vedeta de cinema plină de farmec se apropie din ce în ce mai mult unul de celălalt, ei se străduiesc să își reconcilieze stilurile de viață radical diferite în numele iubirii.

Ex Machina (2015)

Caleb, un programator de 24 de ani, angajat al celei mai mai companii de IT, câștigă o competiție internă care avea ca premiu o săptămână alături de Nathan, șeful extrem de retras al companiei, la reședința lui izolată din munți. Dar, când Caleb ajunge pe domeniul acestuia, descoperă că va fi nevoit să participe la un experiment fascinant, dar foarte bizar, în care va trebui să interacționeze cu prima inteligență artificială reală din lume, adăpostită de o superbă fată-robot.

„Ex Machina” este un thriller distopic, regizat de Alex Garland. Oscar Isaac, Domhnall Gleeson, Corey Johnson și Alicia Vikander sunt actorii principali.

Ispășire / Atonement (2007)

Într-o zi fierbinte din vara lui 1935, o familie din înalta societate britanică face ultimele pregătiri pentru o petrecere care urmează să aibă loc la casa aflată pe domeniul său. Deocamdată, nimic nu avea să prevestească ceea ce va urma. Iadul se dezlănțuie după ce Briony, o fetiță răutăcioasă în vârstă de 13 ani, îl acuză pe Robbie, iubitul surorii ei mai mari, Cecilia, de un viol pe care, de fapt, acesta nu îl comisese. Afirmațiile ei vor schimba dramatic destinele celor din jurul ei.

Obsesia / Heat (1995)

„Obsesia” este un film American de acțiune/thriller din 1995 scris și regizat de Michael Mann. Din distribuție fac parte Al Pacino, Robert De Niro și Val Kilmer. Obsedatul hoț maestru Neil McCauley (Robert De Niro) conduce o echipă de vârf în mai multe jafuri provocatoare din Los Angeles în timp ce detectivul hotărât Vincent Hanna (Al Pacino) îl urmărește fără pauză. Fiecare dintre ei recunoaște și respectă abilitatea și dedicarea celuilalt chiar dacă sunt conștienți că sunt într-un joc de-a „șoarecele și pisisica” care se poate sfârși cu violență.

Fight Club / Clubul de lupte (1999)

Un insomniac devenit o veritabila bomba cu ceas (Edward Norton) si un comis-voiajor alunecos (Brad Pitt) canalizeaza agresivitatea masculina primara intr-o forma noua si socanta de terapie. Conceptul lor se bucura de un succes urias si „cluburi de lupta” se formeaza in lumea subterana a fiecarui oras, pana cand o tipa senzuala si excentrica (Helena Bonham Carter) devine un obstacol in calea lor.

Top 10 seriale în România pe Amazon Prime Video, săptămâna 11-17 aprilie 2022

Verdict / Sentença (2022)

Când o renumită avocată specializată în drept penal vede cum una dintre persoanele pe care le iubește cel mai mult devine o victimă a sistemului penitenciar brazilian, ea trebuie să decidă dacă va trece linia care o desparte între a căuta dreptate sau a comite o crimă de neiertat.

Star Trek: Picard (2020)

În această adevărată epocă de aur a serialelor, Patrick Stewart nu a rezistat și s-a întors în pielea celui mai îndrăgit personaj al carierei sale, căpitanul Jean-Luc Picard, deși în 2002 își luase adio de la uniforma Federației. Serialul ne arată un Picard pensionat, deziluzionat, trăind retras undeva la o podgorie, la 20 de ani după evenimentele din filmul „Star Trek: Nemesis”. Pe lângă Stewart, în distribuție mai apar Alison Pill, Isa Briones, Santiago Cabrera, Jeri Ryan.

Doi bărbați și jumătate / Two and a Half Men (2003)

Charlie Harper este un burlac foarte înstărit, care se bucură de toate avantajele unei existențe comode. Cariera sa de autor de jingle-uri este una de succes, locuiește într-o vila superbă în Malibu, iar faptul că fiecare seară și-o petrece alături de o altă femeie îl ajută să evite instalarea monotoniei în existența sa. Însă Charlie nu apucă să savureze viața sa tihnită, pentru că fratele sau Alan (Jon Cryer) intră într-un bucluc: după doisprezece ani de casnicie, Judith, soția lui, vrea să divorteze. Adevărata problemă intervine în momentul în care Alan și fiul său Jake, în vârstă de zece ani, se mută împreună cu Charlie.

Ulterior, actorul Ashton Kutcher se alătură distribuției serialului de comedie, în rolul miliardarului Walden Schmidt.

The Boys (2019)

Într-o lume în care super-eroii îmbrățișează partea întunecată a celebrității și faimei lor impresionante, BĂIEȚII se concentrează pe un grup de justițiari cunoscuți drept „Băieții”, care și-a propus să doboare super-eroi corupți, doar prin curajul lor de muncitori și dorința de a lupta murdar.

Familia noastră /  This Is Us (2016)

Serialul prezintă familia Pearson de-a lungul deceniilor și arată cum cele mai neînsemnate întâmplări ne influențează viața și ceea ce devenim, transcendând timpul, distanța și chiar moartea. Cu: Milo Ventimiglia, Mandy Moore, Sterling K. Brown.

The Kids in the Hall: Death Comes to Town (2010)

„The Kids in the Hall: Death Comes to Town” este o miniserie în opt episoade. Serialul are loc într-un oraș fictiv din Ontario numit Shuckton, unde primarul a fost ucis. În timp ce locuitorii din Shuckton fac față pierderii, un nou avocat se mută pentru a urmări un suspect – deși un alt locuitor, nemulțumit de dovezi, încearcă să găsească adevăratul criminal. În același timp, un personaj care este o personificare a morții așteaptă într-o cameră de motel ca ultimii locuitori din Shuckton să moară.

Oameni nebuni / Mad Men (2007)

Cu acțiunea care se desfășoară în New York-ul anilor ’60, acest serial premiat aruncă o privire în interiorul unei agenții de publicitate, în timpul unei perioade când afacerile pentru care se sacrifică viața personală atrag prin strălucire.

La birou / The Office (2005) – Top Prime Video 11-17 aprilie 2022

În acest prim sezon din The Office, directorul regional al Dunder Mifflin Michael Scott (Steve Carell) conduce o echipă de documentare şi pe oamenii săi într-o aventură presărată cu comportamente inadecvate, comentarii bine intenţionate, dar nefericite şi o mulţime de tehnici defectuoase de management.

Focul din Chicago / Chicago Fire (2012)

O perspectivă de neuitat asupra vieții eroilor de zi cu zi dedicați uneia dintre cele mai nobile profesii din America. Pentru pompierii, echipele de salvare și paramedicii de la Chicago Firehouse 51, nicio altă ocupație nu este mai stresantă sau mai periculoasă, dar atât de plină de satisfacții și antrenantă. Acești bărbați și femei curajoși fac parte din elita care se avântă cu capul înainte în pericol atunci când toți ceilalți fug în direcția opusă și ale căror acțiuni fac diferența dintre viață și moarte.

The Wheel of Time (2021)

Vieţile a cinci tineri săteni se schimbă pentru totdeauna când o femeie ciudată şi puternică soseşte, susţinând că unul dintre ei e copilul unei profeţii străvechi, ce poate altera echilibrul dintre Lumină şi Întuneric. Trebuie să încredinţeze soarta lumii străinei şi prietenilor lor, înainte ca Cel Întunecat să scape din temniţa sa şi să înceapă Ultima Bătălie.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton