Homepage  / Filme Online / Netflix

Top 10 filme și seriale Netflix în România, săptămâna 10-16 ianuarie

Top 10 filme și seriale Netflix în România, săptămâna 10-16 ianuarie

de Andra Stana,

Cele mai populare seriale și filme disponibile pe Netflix sunt prezentate pe un site dedicat. Pe de altă parte, în 2021, platforma de streaming a trecut la un nou sistem de măsurare a popularităţii conţinutului său. Mai jos, vă prezentăm care au fost cele mai populare filme și seriale de pe Netflix în săptămâna 10-16 ianuarie 2022, în România.

[toc]

Top 10 filme Netflix în România, săptămâna 10-16 ianuarie

Brazen / Cutezanță

Scriitoarea de romane polițiste Grace Miller are instincte grozave când vine vorba de motivul crimei, iar acestea îi vor fi utile pentru a rezolva crima surorii ei.

Cu: Alyssa Milano, Sam Page

Gen: Mistere, filme bazate pe cărți, filme polițiste

Mother/Android

Într-o lume postapocaliptică zdruncinată de o revoltă violentă a androizilor, o tânără însărcinată și iubitul ei caută cu disperare un loc sigur.

How I Fell in Love with a Gangster / Cum m-am îndrăgostit de un gangster

O femeie misterioasă rememorează ascensiunea și declinul lui Nikodem „Nikos” Stotarczak, unul dintre cei mai mari gangsteri din istoria Poloniei. Inspirat de un caz real.

Cu: Tomasz Wlosok

U Get What U Kiss 2 / Pup-o, mă! Mireasa nebună

În satul Rachitele, trei frați ciobani necăsătoriți vor să respecte tradiția locală care spune că trebuie să sărute pe cineva de Ziua Lânii.

Cu: Alin Panc, Alexandru Pop, Cosmin Seleși

Perfect Strangers / Complet necunoscuți

O seară cu prietenii ia o întorsătură neașteptată când aceștia decid să-și împărtășească toate apelurile și mesajele primite pe telefoane.

Cu: Anca Dumitra, Andreea Grămoșteanu, Leonid Doni

Don’t Look Up / Nu priviți în sus

Doi astronomi încep un turneu mediatic pentru a avertiza omenirea că o cometă distrugătoare se năpusește spre Pământ. Dar lumii nici că îi pasă.

Scris și regizat de Adam McKay (laureat cu un Oscar pentru „Brokerii apocalipsei”), „Nu priviți în sus” / „Don’t Look Up” are un scenariu duduind de umor și sarcasm, o dezinvoltură de film independent și câteva pepite actoricești.

„S-ar putea ca «Don’t Look Up» să fie cel mai amuzant film din 2021.

Este și cel mai deprimant, și tocmai această combinație ciudată îl transformă într-o experiență unică. Adam McKay ne oferă peste două ore de râs. În timp ce ne convinge că vine sfârșitul lumii”, a scris Mick LaSalle de la San Francisco Chronicle.

Last Christmas

Chiar dacă lucrează ca elf, Kate nu crede în magia Crăciunului. Totul se schimbă după ce face cunoștință cu Tom, care o face din nou să creadă.

Cu: Emilia Clarke și Henry Golding

Dear Mother / Originea lumii

Când inima lui Jean-Louis încetează să bată, acesta trebuie să-și înfrunte problemele oedipiene și să-i pună mamei lui o întrebare imposibilă sau să moară în trei zile.

Blue Lagoon: The Awakening / Naufragiați în laguna abastră

Dragostea plutește în aer pentru doi liceeni când, în timpul unei excursii cu clasa, lucrurile iau o întorsătură neașteptată și ajung izolați pe o insulă nelocuită.

Cu: Indiana Evans

Changeling/ Schimbul

După ce fiul ei răpit este adus înapoi acasă, o mamă suspectează că băiatul nu este copilul ei. Căpitanul poliției o internează forțat la azil.

Cu: Angelina Jolie, John Malkovich

Top 10 seriale Netflix în România, săptămâna 10-16 ianuarie

Stay Close: serie limitată

Dispariția lui Carlton Flynn la exact 17 ani după cea a lui Stewart Green declanșează o reacție în lanț în viețile cunoscuților celor doi bărbați.

The Witcher: sezonul 2

Emily in Paris: sezonul 2

„Emily in Paris”, cel mai urmărit serial de comedie Netflix din 2020, a revenit din 22 decembrie 2021 pe platformă cu al doilea sezon. Orașul Luminilor rezervă noi surprize pentru eroina poveștii, interpretată de Lily Collins.

Cobra Kai: sezonul 4

La zeci de ani după turneul de karate care le-a schimbat viețile, rivalitatea dintre Johnny și Daniel se reaprinde în această continuare a filmelor „Karate Kid”.

Archive 81: sezonul 1

Un arhivist care acceptă să restaureze niște casete deteriorate este atras în vârtejul unui mister în care sunt implicate o regizoare dispărută și o sectă demonică.

The Witcher: sezonul 1

Rebelde: sezonul 1 / Rebelii

Începe un nou semestru la Elite Way School, unde un adversar familiar, societatea secretă Loja, amenință să distrugă speranțele muzicale ale nou-veniților.

Dark Desire: sezonul 1

Alma petrece un weekend fatidic departe de casă. Începutul e marcat de pasiune, finalul, de tragedie, iar ea începe să pună la îndoială adevărul despre cei apropiați.

Undercover: sezonul 3

Pentru a se infiltra în viața unui narcotraficant, doi agenți se dau drept un cuplu și se mută lângă acesta, dar granița dintre realitate și joc de rol devine tulbure.

The Blacklist: sezonul 9

După ce se predă, un evadat cu minte de geniu se oferă să ajute FBI-ul în prinderea altor infractori, cu condiția ca psihologul Elizabeth Keen să-i devină partener.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton