Prin urmare, vom face o scurtă introducere în lumea medicală prin intermediul listei cu cele mai captivante cărți de medicină Books Express.
- Atlas de Anatomie a Omului, de Frank H. Netter
Unul dintre cele mai citite atlase este opera lui Netter, care de altfel se află pe lista titlurilor utile celor care urmează să susțină examenul de admitere. Netter îți expune în detaliu și pe înțelesul oricui, fiecare segment și structură anatomică.
- Langman Embriologie medicală, de T. W. Sadler
Embriologia constituie subiect de studiu din primul an de facultate și reprezintă unul dintre capitolele despre anatomie care necesită înțelegere amănunțită. Paginile manualului oferă un suport ideal pentru înțelegerea dezvoltării embrionare și care în plus, cuprinde diagrame și imagini de microscopie electronică.
- Guyton – Tratat de Fiziologie a Omului
Fiziologia se numără printre cele mai importante materii și de aceea se recomandă consultarea unor surse suplimentare față de cursurile școlare. Tratatul de Fiziologie a Omului te ajută să înțelegi procesul fiecărei patologii, precum și cauzele generatoare ale acestora. Tratatul cuprinde sistemele elementare care compun corpul uman, detaliază interacțiunile dintre ele, procesele de homeostazie și fiziopatologice.
- Harrison – Manual de Medicină, de Dan L. Longo
Manualul tratează noțiuni fundamentale, manifestări ale anumitor patologii, realizarea diagnosticelor diferențiale, patogeneza și tratamentul.
- Vaccinurile. Ce trebuie să știe toată lumea, de Kristen A. Feemster
Cea mai clară sursă de informare despre vaccinuri, pe înțelesul tuturor. Feemster este un nume important în domeniul bolilor infecțioase și al educației medicale. Lucrarea cuprinde informații și curiozități despre utilizarea și istoria vaccinurilor.
- Date medicale esențiale. Ghid de buzunar, de Marc S. Sabatine
Un ghid mic dar cuprinzător pentru practica zilnică. Ghidul de buzunar prezintă informații referitoare la problemele frecvente din practica de zi cu zi, importante pentru tratarea corespunzătoare a pacientului.
- EKG. Tot ce trebuie să știi, de Malcolm S. Thaler
Cartea de față îți oferă suportul necesar pentru interpretarea corectă și rapidă a EKG-ului. Volumul oferă informații clare și precise. Hipertrofia și dilatația cardiacă, aritmiile, blocurile de conducere, sindroamele de preexcitație, infarctul miocardic, nici una dintre acestea nu vor mai fi niște necunoscute de azi înainte.
- Dicționar medical de buzunar german-român, român-german, de Hans Neumann
Dicționarul explică termenii de bază folosiți în examenele clinice, realizarea foilor de observație și administrația spitalicească. Dicționarul se adresează atât medicilor și asistentelor care intenționează să profeseze în Germania, cât și studenților care preferă efectuarea de stagii acolo. Mai mult, acesta reprezintă un suport util pentru traducerea și redactarea articolelor de specialitate, deoarece paginile dicționarului oferă atât sinonime, cât și expresii echivalente pentru cele din limba maternă.
- Ghid practic de dermatologie Oxford, de Susan Burge
Ghidul abordează sfaturi utile referitoare la stabilirea diagnosticelor sau cele care pot contribui la alcătuirea planurilor de tratament în cazul pacienților cu tipuri multiple de boli de piele. Capitolele sunt însoțite de imagini explicite și oferă un suport practic despre afecțiunile cutanate la copii și bebeluși, reacțiile cutanate post-medicamentoase, tumorile pielii, reumatologie și chiar genetică. Ghidul este indicat atât medicilor rezidenți, cât și medicilor de familie.
- Repertoar de simptome, de Keith Hopcroft, Vincent Forte
Cartea este rezultatul colaborării dintre doi medici generaliști. Lucrarea tratează analiza a peste 100 de simptome întâlnite în majoritatea cazurilor la pacienți. Sunt descrise manifestările clinice, diagnosticul diferențial și eventualele investigații. Cartea face parte din lista noastră de sugestii atât pentru asistenții medicali sau studenți, cât și pentru medicii de familie.
- Gena. O istorie fascinantă, de Siddhartha Mukherjee
O carte de căpătâi pentru medicină și al cărei autor a fost premiat cu Premiul Pulitzer. Povestea vizează atât publicului interesat, cât și specialiștilor dornici să descopere modul în care genetica a influențat cursul biologiei și al medicinei.
- Anestezie Regională, Stimulare și Tehnici Ultrasonografice, de Paul Warman, David Conn
Ghidul expune metodele clasice și tehnicile ultrasonografice pentru toate categoriile de blocuri, de la cele pediatrice și până la cele pentru terapia durerii acute. Cartea este structurată în capitole clare care prezintă detalii privitoare la anatomia relevantă, contraindicații, repere, setări ale ecografului, complicații, sfaturi utile, informații despre anestezia regională, toate explicate pe înțelesul începătorilor și profesioniștilor deopotrivă.
- Protocol terapeutic pentru tiroidita Hashimoto, de Izabella Wentz
Izabella Wentz este autoarea bestseller-ului Tiroidita Hashimoto. Autoarea lucrării cunoaște efectele bolii și susține că secretul unei vieți sănătoase este schimbarea modului de viață. În carte, Wentz propune un tratament cu rezultate pozitive dovedite care a ajutat mii de pacienți să revină la viața de dinaintea bolii, în numai 90 de zile.
Această listă de titluri este o veritabilă investiție care susține pregătirea eficientă în calitate de medic. Topul cărților sugerate este esențial, atât în anii de facultate, cât și pe parcursul derulării profesiei.