Încă de la început trebuie să își precizăm că datele premierelor pot suferi modificări în timp, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus. Însă, cu toate acestea, iată că avem de unde alege la capitolul premiere cinematografice. Le regăsești mai jos, în ordinea datei la care este anunțată premiera.
Malcom & Marie
Sam Levinson face echipă cu Zendaya și John David Washington în această dramă romantică pe care o poți deja urmări pe Netflix. Pelicula spune povestea unui cineast (Washington) și a iubitei lui (Zendaya) care se întorc acasă după premiera festivă a unui film, așteptându-se la apreciere din partea criticilor și succes din punct de vedere financiar. Însă seara ia o întorsătură neașteptată în timp ce revelațiile legate de relația lor încep să iasă la suprafață, punând la încercare puterea dragostei lor.
Malcolm & Marie (Netflix)
Disponibil pe Netflix
I Care a Lot
Cu o siguranță de sine tăioasă, pe care o afișează cu dârzenie, Marla Grayson (Rosamund Pike) este tutore legal, numit de tribunal, pentru zeci de bătrâni internați la azil, ale căror bunuri le confiscă și pe care-i escrochează subtil, prin mijloace dubioase, dar legale. Marla și partenera sa de afaceri și iubită, Fran (Eiza González), recurg la o escrocherie bine pusă la punct, care o vizează pe ultima lor „victimă”, Jennifer Peterson, o pensionară bogată, fără niciun moștenitor sau rudă în viață. Însă ținta lor ascunde un secret la fel de murdar și conexiuni cu un gangster instabil, iar regulile jocului se vor schimba radical.
Disponibil pe Netflix
Coming 2 America
Coming to America a fost lansat în 1988, transformându-l pe Eddie Murphy într-un superstar și a fost un succes la box office. Iată că 2021 ne aduce pe marile ecrane o continuare a aventurilor prin care trece prințul Akeem, avându-l și de această dată alături pe prietenul și consilierul lui, Semmi (Arsenio Hall). Cei doi vor ajunge din nou în America după ce Prințul Akeem află că ar avea un fiu pe care nu l-a cunoscut niciodată și care ar putea fi viitorul moștenitor al tronului din Zamunda.
Premiera: 5 martie
Morbius
După ce interpretarea lui ca Joker a fost considerată dezastruoasă, Jared Leto revine în rolul unui alt personaj desprins din benzile desenate. El îl va interpreta pe Michael Morbius, care încearcă să se vindece de o boală rară de sânge însă, în schimb, se transformă într-un vampir. Din distribuția filmului mai fac parte Adria Arjona, Matt Smith, J.K. Simmons, Tyrese Gibson și Michael Keaton.
Premiera: 19 martie
Nomadland
Chloé Zhao se află în spatele regiei filmului Nomadland, peliculă cu mari șanse la Premiile Oscar. Fraces McDormand joacă rolul lui Fern, o văduvă care decide să facă o călătorie prin vestul american. În călătoriile sale, Fern întâlnește o mulțime de oameni din comunitatea nomadă, nevoiți să caute job-uri sezoniere pentru a putea supraviețui.
Premiera: 16 aprilie
A Quiet Place Part II
Filmul horror din 2018 regizat de John Krasinksi, despre o familie nevoită să trăiască într-o lume dominată de monștri care atacă la cel mai mic sunet, a fost o surpriză foarte plăcută și s-a bucurat de mare succes la box office. Prin urmare, nu ne miră deloc faptul că are parte și de o continuare. Emily Blunt, Millicent Simmonds și Noah Jupe revin în rolurile lui Evelyn, Regan și Marcus Abbott, iar lor li se adaugă de această dată Cillian Murphy și Djimon Hounsou.
Premiera: 23 aprilie
Last Night in Soho
Anya Taylor-Joy, starul din serialul Queen’s Gambit, interpretează rolul principal din acest film regizat de Edgar Wright. Ea este Sandy, o tânără pasionată de modă, care reușește să călătorească în trecut, în Londra anilor 1960, unde își va întâlni idolul, o cântăreață șarmantă. Ea va descoperi rapid că lucrurile nu sunt așa cum par la prima vedere, iar ceea ce părea o aventură amuzantă va lua o turnură neașteptată, horror.
Premiera: 23 aprilie
Citește materialul mai departe pe ELLE.RO – TOP 25 Cele mai bune și mai așteptate filme din 2021