Homepage  / Televiziune

Cum s-a terminat „Căsătoriți pe nevăzute” de la Pro TV. Cine s-a răzgândit

Cum s-a terminat „Căsătoriți pe nevăzute” de la Pro TV. Cine s-a răzgândit

de Vasilica Rogozanu,

Pro TV a lansat reality-showul matrimonial „Căsătoriți pe nevăzute”, un experiment social în care cinci cupluri căsătorite la prima vedere vor vedea dacă știința le-a jucat sau nu o festă.

Cuprins

„Căsătoriți pe nevăzute” – Cele mai noi informații

UPDATE 17 NOIEMBRIE: Ce cupluri de la „Căsătoriți pe nevăzute” au rămas împreună. Finala show-ului matrimonial „Căsătoriți pe nevăzute”, de la Pro TV, a avut loc marți, 16 noiembrie, de la ora 21:30. Cele cinci cupluri au decis în fața experților dacă duc mai departe povestea lor sau pun punct mariajului. Ce cupluri au rămas împreună după finala emisiunii „Căsătoriți pe nevăzute”.

UPDATE 16 noiembrie: „Căsătoriți pe nevăzute” ajunge la final. Ce se întâmplă în ultima ediție. „Se termină experimentul”. Au acceptat cea mai nebunească provocare a vieții lor și s-au căsătorit cu o persoană complet necunoscută, în cel mai curajos experiment al momentului – show-ul Căsătoriți pe nevăzute. Astăzi, de la ora 21:30, în ultimul episod, cele cinci cupluri vor decide în fața experților dacă duc mai departe povestea lor sau pun punct mariajului.

Update 2 noiembrie: Astăzi, de la ora 21:30, într-o nouă ediție Căsătoriți pe nevăzute, ultimul cuplu format de experți petrece luna de miere într-o vacanță care ar putea să scoată la iveală o dinamică a relației la care nimeni nu o aștepta.

Evoluția perechii va lua prin surprindere pe toată lumea. Deși cei doi ar trebui să se descopere ca bărbat și femeie, între ei se dezvoltă mai degrabă o relație de prietenie.

Aflați la o cină romantică ce ar trebui să-i apropie și mai mult, Andra (30 de ani) și Mihai (29 de ani) vor ajunge la concluzia că între ei nu exită prea multe lucruri în comun. Totodată, nu au nici prea multe subiecte de discuție.

UPDATE 26 octombrie: Căsătoria poate fi de mai multe feluri, pentru Cristina și Georges pare a fi de scurtă durată.

Astăzi, de la ora 21:30, într-o nouă ediție Căsătoriți pe nevăzute, cei doi vor primi vestea că sunt nevoiți să stea departe unul de celălalt.

Cauza? O nouă propunere de muncă pentru George, care pare că o să-l țină pentru o perioadă departe de casă.

Începusem să ne obișnuim unul cu celălalt și mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta, să avem toată perioada asta pentru a vedea evoluția”, va spune Cristina.

Tensiunile între cei doi vor ajunge la cote foarte ridicate după ce Georges va lua decizia de a pleca pe vas, fără să se mai gândească deloc la experimentul în care a intrat, dar nici dacă îi va răni în vreun fel sentimentele soției lui.

Update 19 octombrie: Astăzi, de la ora 21:30, Mihai și Andra se vor întâlni pentru prima dată la propria nuntă. ”Sunt foarte agitată, scuze! Mă bucur să te cunosc”, îi va spune mireasa viitorul ei soț. ”E un băiat foarte drăguț, a zâmbit tot timpul!”, va recunoaște Andra imediat după ce-l va cunoaște pe Mihai.

UPDATE 5 octombrie: Al patrulea cuplu se formează astăzi la Căsătoriți pe nevăzute. S-au așteptat o viață întreagă, iar cu ajutorul a 4 experți în psihoterapie de cuplu, psihosexologie, tehnica seducției și genetică au ajuns să se întâlnească în cel mai curajos experiment la care pot lua parte vreodată: reality show-ul Căsătoriți pe nevăzute. În această seară, de la ora 21:30, ofițerul stării civile va formaliza încă o nuntă între doi oameni care nu s-au văzut niciodată, dar care sunt compatibili din punct de vedere științific.

Update 29 septembrie: Experții au propus un nou cuplu, Adrian și Daniela. 

Adrian Jitea are 42 de ani, lucrează în vânzări și vine din Onești. Daniela Costea are 32 de ani, este instructor aerobic și locuiește în Iași. 

Pe lângă pasiunea pentru sport, cei doi au mai multe lucruri în comun. 

„Nimic nu este întâmplător. Totul se întâmplă cu un motiv”, este de părere Adrian.

Nu l-am văzut niciodată, dar mi l-am imaginat. Chiar cred că sunt conectată cu el”, spune Daniela.

Daniela și Adrian, noul cuplu propus de experți, s-au arătat extrem de fericiți când au aflat că, peste 14 zile, urmează să aibă loc propria lor nuntă. 

„Mama cred că este mai entuziasmată decât mine. Ea vrea demul să mă mărit, pentru că vrea nepoți”, spune Daniela. 

„O să zică: ai înebunit, ce-i cu prostia asta?”, crede Adrian despre reacția mamei sale atunci când îi va spune că se căsătorește pe nevăzute. 

Experții au propus un nou cuplu, Adrian și Daniela. 
Experții au propus un nou cuplu, Adrian și Daniela. 

Update 28 septembrie: În această seară, de la ora 21:30, Loredana și Daniel se văd pentru prima dată în fața ofițerului stării civile, la propria nuntă, în cel mai curajos experiment social al momentului – reality show-ul Căsătoriți pe nevăzute. Dacă va avea știința dreptate în ceea ce privește compatibilitatea lor, vom afla azi, la PRO TV. 

Update 22 septembrie: Cristina și Georges au spus da! în fața ofițerului de stare civilă, la „Căsătoriți pe nevăzute”, în ediția de marți seară, la PRO TV. Chiar dacă la început au fost puțin nesiguri, în cele din urmă cei doi s-au apropiat și pare că relația lor o să meargă.


UPDATE, 21 septembrie: Ce se întâmplă în ediția de azi, 21 septembrie, Căsătoriți pe nevăzute. Cristina și Georges vor ajunge în fața ofițerului stării civile. Cei doi sunt nevoiți să ia cea mai curajoasă decizie a vieții lor: să se căsătorească pe nevăzute. Părinții ei, surprinși de decizia experților, vor continua să-și arate nemulțumirea legată de mire.

”Nu semna, Cristina!”

UPDATE 15 septembrie: Ce s-a întâmplat în ediția din 14 septembrie, Căsătoriți pe nevăzute. Deși trebuia să fie evenimentul perfect, în care s-au investit multe emoții și nopți nedormite, căsătoria lui Georges cu Cristina nu a fost lipsită de răutăți. Părinții miresei au comentat aspectul viitorului lor ginere, crezând inițial că este vorba despre o glumă. Pe de altă parte, Cristina pare nehotărâtă și are temeri în privința pasului pe care este pe cale să-l facă.

UPDATE 14 septembrie: Căsătoriți pe nevăzute, 14 septembrie. Înainte de căsătorie, una dintre mirese cedează. Azi, de la ora 21:30, cei patru experți ai show-ului vor analiza comportamentul primilor doi concurenți care au spus ”Da!” în fața ofițerului stării civile și au ajuns în luna de miere. Experții vor încearca să aducă împreună și alți tineri care pot forma un cuplu.

Ce este „Căsătoriți pe nevăzute”

După show-uri cu ispite care încearcă să destabilizeze cupluri, cu necunoscuți care se închid în case luni de zile, cu tot cu mame, ca să-și găsească perechea potrivită, sau cu burlaci pentru care se luptă multe fete, trendul emisiunilor matrimoniale atinge toamna asta un alt nivel: concurenți care CHIAR se căsătoresc, pe nevăzute.


Adaptarea formatului „Married At First Sight”, producția „Căsătoriți pe nevăzute” este un reality show bazat pe știință, destinat celor care nu au avut noroc în dragoste, dar n-au abondonat încă lupta de a-și găsi jumătatea.


După ce au încercat totul în trecut, câțiva oameni obișnuiți experimentează acum o nouă metodă prin care-și pot descoperi partenerul perfect. Cu ajutorul unor experți în psihologie și genetică, participanții la acest show vor fi „potriviți” de specialiști cu o persoană complet străină, dar compatibilă, cu care vor trebui să se căsătorească.


Cei doi se vor întâlni pentru prima dată în fața ofițerului Stării Civile, iar după nuntă, vor avea ocazia să se bucure de luna de miere și de timpul petrecut împreună, pentru a decide ulterior dacă sunt făcuți unul pentru celălalt sau se despart.

Mii de ore de filmare

Primul sezon al emisiunii ne va prezenta cinci cupluri care vor ajunge în fața ofițerului de Stare civilă, ne-au dezvăluit producătorii emisiunii de la Pro TV. În prezent, filmările sunt în plină desfășurare, iar eforturile echipei sunt considerabile.

„Cu siguranță e un format care implică multe eforturi. A fost cel mai greu casting pentru că oamenii sunt sceptici în a-și găsi partenerul într-un dating show, mai ales când află că trebuie să se căsătorească pentru a-l cunoaște pe cel . Ca să înțelegeți amploarea producției acestui format: toate cuplurile au fost filmate de echipe dedicate, în paralel. Am avut zile în care 7 echipe filmau în 7 locații diferite din 3 țări, 5 orașe, cu peste 25 de camere de filmat. E un format care implică mii de ore de filmare”, ne-au dezvăluit producătorii.

Cine sunt experții emisiunii „Căsătoriți pe nevăzute”

Oana Nicolau este psihosexolog și psihoterapeut de cuplu, cu o experiență de peste 13 ani în domneiu. Soție și mama a trei băieți, formează un cuplu cu soțul ei de 29 de ani, iar experiența personală a învățat-o să creadă în dragoste.

Cum ați primit propunerea de a face parte din show-ul „Căsătoriți pe nevăzute”?

Propunerea am primit-o cu mare entuziasm și am spus „Da!” în primele 30 de secunde, cred. M-a încântat foarte tare ideea de a forma cupluri pe baza unor compatibilități, cu ajutorul științei. 

Care va fi rolul dv. în emisiune? 

Emisiunea e structurată în trei etape. În prima etapă voi studia fiecare concurent în parte, voi avea discuții unu la unu cu ei, voi face vizite la domiciliu, pentru că mediul în care noi trăim spune foarte multe despre noi. În a doua etapă, ne așezăm, împreună cu ceilalți colegi experți, și ne prezentăm concluziile trase de fiecare. Iar în final, după ce cuplurile sunt deja căsătorite și își trăiesc relația, le voi oferi sprijin, voi fi alături de ei și îi voi ajuta să se cunoască unul pe celălalt. 

Mircea Iliescu este doctor în genetică și evoluție umană la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Predă cursuri de evoluție și genetică la Institute of Continuing Education.

La ce teste îi veți supune pe concurenți?

În emisiune, le vom face participanților teste de salivă pe care le vom trimite unei companii de prestigiu, care face analiză genetică propriu zisă și ne va furniza niște rezultate pe care noi încercăm să le interpretă pe baza cunoștinețelor pe care le avem. În plus, voi încerca să văd dacă preferințele lor de miros sunt sau nu pentru un anumit partener. 

Ce este cel mai important în stabilirea unei relații în acest show: profilul psihologic sau testele genetice?

Până la urmă, aș spune totuși că ceea ce spun psihologii este foarte important în stabilirea unei relații. Cu toate acestea, testele genetice vor aduce un mic plus, să vedem dacă și ele ne pot informa, dacă pot decide concurenții într-o direcție sau alta. Va fi ca o cireașă de pe tort. 

Victor Toriani este psihoterapeut și psiholog clinician, fondatorul Asociației Psihologice Române Toriani. 

Care este rolul dv. în echipa emisiunii?

În prima fază, rolul meu în emisiune este ca, pe baza instrumentelor de evaluare psihometrice și comportamentale, să creez niște profiluri psihologice și, împreună cu rezultatele colegilor mei, să propunem niște compatibilități relaționale între participanți. În a doua parte a emisiunii voi însoți, alături de colegii din panelul de specialiști, participanții prin consiliere psihologică și relațională, la nevoie și psihoterapie, pentru a-i ajuta să-și conștientizeze nevoile relaționale și să gestioneze sau să mențină relația. 

Cum ați primit vestea cooptării în acest proiect?

Inițial am fost sceptic. Mai întâi pentru formatul emisiunii despre care nu știam mai nimic, apoi pentru expunerea atât de mare cu care nu sunt obișnuit. Apoi însă, după ce am înțeles că experiența și cunoștințele noastre vor ajunge la oameni prin intermediul dinamicii emisiunii, am prins curaj, încredere, și acum pot spune că privesc cu bucurie și curiozitate tot acest format. 

Taher Sonu este psiholog, expert în relații, autorul celei mai citite cărți de seducție din România. Taher Sonu îi ajută pe oameni să învețe cum să atragă și să păstreze un partener de cuplu.

Putem să spunem că ești un fel de consilier în dragoste?

Relationship coach este persoana care te ajută să cunoști, să atragi, să păstrezi partenerul sau partenera ideală. Putem spune că este vorba despre consiliere în dragoste, dar în realitate este vorba despre înțelegerea atât a dorințelor, cât și a blocajelor pe care le are o persoană, astfel încât s-o pot ajuta să ajungă să cunoscă pe cineva.

Ce vei face în cadrul emisiunii ”Căsătoriți pe nevăzute”?

Dragostea este o știință dacă știi să o citești. În show, eu o să mă focusez pe dinamica dintre participanți, o să văd ce se întâmplă între domni și doamne, astfel încât să mă asigur că o să putem să potrivim perechea perfectă. Vor fi foarte multe jocuri practice și provocări pentru ei, care vor scoate la suprafață cine sunt ei cu adevărat. 

Prima concurentă de la „Căsătoriți pe nevăzute”

Ambițioasă, optimistă, Andreea, 32 de ani, este determinată să-și întâlnească alesul pe baza științei. Spune că are nevoie de un bărbat bun, care să o iubească și să o aprecieze, dar că mereu a fost atrasă de băieți care nu-i ofereau suportul de care avea nevoie, dezvolta relații toxice și ajungea să fie respinsă sau înșelată.

Crede că relația rece pe care a avut-o cu tatăl ei după divorțul părinților i-a cauzat anumite comportamente și tipare nesănătoase, care de cele mai multe ori se transpuneau în relațiile ei.

În această seară, cei patru experți vor încerca să găsească bărbatul cu cea mai mare compatibilitate pentru Andreea și să formeze primul cuplu care se va întâlni la Starea Civilă și va decide dacă va spune „DA!” în cea mai palpitantă experiență a vieții. Cine este cel care o va aștepta pe Andreea în fața ofițerului stării civile, dar și cum vor reacționa cei doi când se vor privi în ochi pentru prima dată, vedem astăzi, de la ora 21.30, în show-ul „Căsătoriți pe nevăzute”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton