Homepage  / Seriale

A apărut trailerul la miniseria „Hawkeye”

A apărut trailerul la miniseria „Hawkeye”
4

de Andreea Hentea,

Cu Clint Barton (Jeremy Renner) am făcut cunoștință în „Răzbunătorii” / „The Avengers” (2012), apoi el și-a reluat acțiunile în „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron” / „The Avengers: Age of Ultron” (2015), „Căpitanul America: Război civil” / „Captain America: Civil War” (2016), „Răzbunătorii: Războiul infinitului” / „Avengers: Infinity War” (2018) și „Răzbunătorii: Sfârșitul jocului” / „Avengers: Endgame” (2019), dar și în serialul animat „What If… ?” (2021), recent lansat pe platforma Disney+, care reia, în stilul său, aventurile Răzbunătorilor.


Vânătoare de Crăciun

Noul trailer al miniseriei „Hawkeye” îl înfățișează pe Clint Barton implicat într-o nouă misiune, aparent simplă – să se întoarcă la familia lui de Crăciun. Numai că o mulțime de obstacole se ridică în calea supereroului, iar singurul ajutor îi vine din partea unei curajoase și inteligente tinere de 22 de ani, Kate Bishop, care se visează supereroină. Curând, cei doi se vor trezi luptând cu o prezență malefică din trecutul lui Barton (care amenință să distrugă lumea) și trăgând cu arcul pe străzi, cu decorațiuni festive și colinde de Crăciun pe fundal. Miniseria se va lansa pe 24 noiembrie pe platforma Disney+.


O prezență care nu trece neobservată

Kate Bishop este interpretată de Hailee Steinfeld (24 de ani), un talent precoce care s-a lansat în actorie la opt ani. La paisprezece ani, ea a primit rolul lui Mattie Ross, adolescenta care străbate Vestul pentru a-l prinde pe ucigașul tatălui ei, în filmul „Adevăratul curaj” / „True Grit” (2010), al fraților Coen. Excelenta sa interpretare i-a adus în 2011 o nominalizare la Oscar și una la BAFTA pentru cel mai bun rol secundar, precum și numeroase alte premii și nominalizări. La scurt timp, ea a început să lucreze și în modelling, devenind imaginea casei de modă Miu Miu.

În 2017 a fost nominalizată la Globul de Aur pentru rolul din filmul „Probleme la 17 ani” / „The Edge of Seventeen” (2016). Ea s-a lansat de atunci și în muzică, având colaborări cu casa de discuri Republic Records și cântând alături de Machine Gun Kelly, Taylor Swift, DNCE sau Zedd.

În prezent, Hailee Steinfeld pune vocea personajului Gwen Stacey din animația „Spider-Man: Into the Spider-Verse 2”, care se va lansa în toamna viitoare. Recent, tânăra actriță a fost foarte lăudată pentru interpretarea celebrei poete Emily Dickinson din serialul „Dickinson”, al cărui prim sezon a fost lansat în 2019 pe platforma Apple TV+, al doilea sezon având premiera la începutul acestui an.

La Gala Met desfășurată acum două zile, Hailee Steinfeld a uimit prin metamorfoza ei totală. Actrița a apărut într-o rochie spectaculoasă semnată Iris Van Herpen, cu o tunsoare bob, părul platinat și sprâncenele decolorate, fiind absolut irecognoscibilă pentru cei din jur.

On The Set Of Marvel’s HawkeyeIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton