Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Travis Barker, soțul lui Kourtney Kardashian, dus de urgență la spital. Ce mesaj a transmis fiica lui

de Roxana Mirea,

Travis Barker, soțul lui Kourtney Kardashian, a fost transportat de urgență la spital. Acesta a fost fotografiat în timp ce era întins pe targă, iar alături de el era vedeta din „Keeping Up with the Kardashians”. După ce s-a aflat vestea, fiica lui Travis a făcut un apel la fanii ei și le-a spus să se roage pentru tatăl ei.

Soțul lui Kourtney Kardashian, de urgență la spital

Travis Barker a fost transportat de urgență la spital, marți după-amiază. Alături i-a fost soția lui, Kourtney Kardashian.

Toboșarul de la Blink-182, în vârstă de 46 de ani, a fost fotografiat întins pe o targă în fața Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, California, în timp ce vedeta din „Keeping Up with the Kardashians”, în vârstă de 43 de ani, a mers după el pe jos, potrvit Page Six.

Soțul lui Kourtney Kardashian a fost surprins când a fost scos din ambulanță în timp ce își ținea mâna dreaptă în sus, pe care se putea vedea tatuajul său inconfundabil cu un craniu. Kourtney, la rândul ei, a fost văzută doar din spate. Ea purta un trening complet negru și avea gluga ridicată pe cap.

Echipa de securitate a lui Kourtney Kardashian a urmat într-un Range Rover negru îndeaproape ambulanța în timp ce aceasta ajungea la spital. Se pare că ambele vehicule au intrat prin zona greșită și au fost redirecționate de personalul spitalului către o altă intrare.

La câteva minute după ce știrea a ajuns pe prima pagină a ziarelor, fiica de 16 ani a lui Barker, Alabama, a postat pe Instagram Story: „Vă rog să trimiteți rugăciunile voastre”.

Travis Barker are probleme de sănătate

Travis Barker și Kourtney Kardashian, care s-au căsătorit recent, au ajuns prima dată la West Hills Hospital and Medical Center marți dimineață din cauza unei probleme de sănătate cu care se confrunta Barker, potrivit TMZ. Publicația a relatat că personalul medical de la West Hills a considerat că muzicianul avea nevoie de îngrijiri suplimentare, așa că a fost transportat de urgență la Cedars-Sinai.

Aparent pe fondul urgenței sale medicale, rockerul a scris pe Twitter ieri: „Dumnezeu să mă salveze„. Deși acesta este numele piesei pe care o cântă împreună cu Machine Gun Kelly, momentul în care a fost postat tweetul i-a făcut pe fani să își pună un semn de întrebare.

Au fost câteva săptămâni dificile de căsnicie pentru Travis și Kourtney, deoarece ea tocmai și-a revenit complet după a doua perioadă de COVID-19. Cu puțin peste o lună în urmă, cei doi au spus „Da” în cea de-a treia și cea mai fastuoasă ceremonie de nuntă dintre toate, în Portofino, Italia.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te