Homepage  / Vedete străine

Trecutul controversat al lui Eduardo Santamarina, actorul din „Inimi împietrite” / „La Desalmada”

Trecutul controversat al lui Eduardo Santamarina, actorul din „Inimi împietrite” / „La Desalmada”
8

de Roxana Mirea,

Eduardo Santamarina are principalul rol negativ în telenovela „Inimi împietrite” („La Desalmada” în original), care a avut premiera luni, 7 martie, la Pro 2. Acesta este un actor celebru de telenovele, însă trecutul lui este unul controversat, mai ales din cauza problemelor cu alcoolul. Din cauza dependenței sale, el a luat mai multe decizii greșite de-a lungul timpului.

Despre trecutul lui Eduardo Santamarina din „Inimi împietrite”

Eduardo Santamarina, în vârstă de 53 de ani, are principalul rol negativ în telenovela „Inimi împietrite” („La Desalmada” în original). Actorul și-a început cariera în anii 1990 și are un trecut controversat. Una dintre luptele puternice pe care le-a avut actorul din „Inimi împietrite” a fost cu alcoolul. În cele din urmă, Eduardo a reușit să învingă dependența.

„Deja a trecut foarte mult timp de când nu mai consum alcool. Am renunțat să mai beau pentru că nu consumam ca orice om câte un pahar atunci când ieșeam în societate. Diferența dintre un om normal care are limite și mine era ca eu nu reușeam să mă mai opresc”, a declarat Eduardo Santamarina acum câțiva ani.

De asemenea, actorul a recunoscut și că și-a înșelat partenerele, lucru pe care îl făcea în mod constant de dinainte de căsătoria cu Mayrín Villanueva. Pe lângă faptul că și-a înșelat partenera, Eduardo Santamarina a întreținut relații intime cu alte femei fără a se proteja, lucru de care actorul nu este mândru.

Da, da și să nu îți amintești că te-ai culcat cu o prințesă și că te-ai trezit lângă o broască. Esti tentat, dar mereu mi-am făcut analizele și am verificat pentru că dacă nu ești sănătos, nu ai nimic”, a declarat actorul la un moment dat, potrivit infobae.com.

Eduardo-Santamarina-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

„A fost o necesitate, un gol și niște depresii teribile”

Eduardo Santamarina, care a jucat și în telenovela de succes „Rubí”, a mărturisit că problemele lui legate de alcool au apărut pe când avea doar 15 ani. El era un adolescent timid, așa că a apelat la băutură pentru a putea comunica mai ușor cu ceilalți. Văzând că strategia a funcționat, a continuat să bea.

Pentru a scăpa de dependența de alcool, actorul a apelat la Asociația Alcoolicilor Anonimi. „Când realizezi singur cât suferi atunci am decis și eu să fac ceva. Numai tu decizi, nimeni nu îți poate spune ce ești și ce nu. Am atins extrema. A fost o necesitate, un gol și niște depresii teribile”, a declarat Eduardo.

Eduardo Santamarina este căsătorit din anul 2009 cu Mayrín Villanueva, care și ea este actriță la rândul ei. Actorul a mai fost căsătorit și cu actrița Itatí Cantoral. Eduardo și Itatí au doi copii împreună, pe gemenii José Eduardo și Roberto Miguel, în vârstă de 21 de ani. De asemenea, el are și o fiică, pe Julia (12 ani), cu actuala lui soție.

Eduardo-Santamarina-5Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  4 / 8

Eduardo Santamarina este Octavio Toscano în „La Desalmada”

Postul Pro 2 difuzează, începând de luni, 7 martie, o nouă telenovelă Televisa, „Inimi împietrite” („La Desalmada” în original), cu Livia Brito în rolul principal. Serialul a fost difuzat în țara de origine anul trecut și s-a bucurat de mare succes. La Pro 2, „Inimi împietrite” va fi difuzat de luni până duminică, de la 18.00.

Eduardo Santamarina are principalul rol negativ. Mai joacă în seriale și Marjorie de Sousa, tot în rol negativ. În telenovela „Inimi împietrite”, Eduardo Santamarina îl interpretează pe Octavio Toscano.

Macho, obsedat de control și agresiv cu femeile. Practic este un tip plin de temeri și asta îl face să se comporte așa. Pe măsură ce povestea progresează, devine clar de ce o face. Eu cred că nu există oameni buni și răi, ci oameni virtuoși care, în funcție de situație, scot la iveală acei demoni interiori”, a spus actorul despre personajul lui.

„Octavio nu s-a născut rău, a devenit așa din cauza evenimentelor din viața lui, pentru că a fost un tip foarte pedepsit în copilărie și a trăit multe neajunsuri, cu un tată foarte strict, foarte rigid. Apoi, s-a îndrăgostit, dar ea l-a lăsat pentru cineva cu bani. Octavio nu avea bani, așa că acolo încep traumele, complexele, resentimentele lui față de partea economică și față de femei”, a mai povestit actorul.

În plus, Eduardo Santamarina a reușit să și slăbească un număr considerabil de kilograme. Într-un interviu, acesta a mărurisit că își dorește să fie mai sănătos, motiv pentru care și-a schimbat stilul de viață.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton