Homepage  / Timp liber

Trei motive pentru care merită să mergi la Craiova să vezi „Avarul”

Trei motive pentru care merită să mergi la Craiova să vezi „Avarul”

de Doinel Tronaru,

Recent, în weekend, a avut loc la prestigiosul Teatru Național din Craiova premiera noii producții teatrale oltenești, după “Avarul” de Molière, avându-l în rolul principal pe celebrul Claudiu Bleonț. Am fost acolo și îți prezentăm trei motive pentru care merită să iei trenul până în Bănie.

Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova este unul dintre cele mai prestigioase de pe întreg cuprinsul țării, de-a lungul timpului aici având loc unele producții de-a dreptul legendare. Instituția continuă să țintească excelența, iar cea mai recentă premieră oferită este cea cu “Avarul”, după marele dramaturg francez Molière.

Bleonț, în pielea lui Harpagon

Există un motiv pentru care diriguitorii teatrului din Bănie au ales să se monteze acest text al dramaturgiei universale, ultra-clasic, dar care, în mod superficial, poate fi considerat acum învechit sau depășit: anul acesta s-au împlinit nu mai puțin de 400 de ani de la nașterea dramaturgului francez, pe 15 ianuarie, mai exact.

În plus, reputatul actor Claudiu Bleonț este o relativ proaspătă “achiziție” a teatrului craiovean, și trebuia să i se ofere un rol, o partitură pe măsură. Şi ce rol ar putea fi mai bun, la cei peste 60 de ani pe care-i are actorul în prezent, decât cel al lui Harpagon, în care de-a lungul vremii au strălucit atâția alți mari actori?

Prima premieră a stagiunii la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, cu comedia “Avarul” de Molière, a avut loc în weekend în tradiționala capitală a Olteniei. Spectacolul (traducerea: Vlad Russo) poartă semnătura regizorului Felix Alexa, scenografia îi aparține Andradei Chiriac, iar reputatul Claudiu Bleonț este interpretul rolului principal. Următoarea reprezentație va avea loc în Bănie în data de sâmbătă, 22 octombrie (de la ora 19.00, tot în Sala “Amza Pellea” a teatrului).

„Navetă culturală” până în Bănie

Am fost la spectacolul-premieră de sâmbătă și ne-am gândit să-ți oferim trei motive pentru ca, precum un iubitor de teatru adevărat, să iei trenul sâmbătă (sau, dacă nu poți atunci, să stai cu ochii pe programul de la Craiova și să vezi când se va mai relua spectacolul) și să debarci în Bănie, cu chef de teatru și, dacă ai ceva ore de pauză la dispoziție, de admirat numeroasele clădiri monumente istorice și parcuri ale orașului.

Mai mult: Teatrul Național din Craiova organizează periodic așa-numita “Navetă culturală” pentru spectatorii bucureșteni, prin plecări cu autocare din parcarea TNB (Teatrul Național București) pentru a viziona spectacolele teatrului (plecarea și întoarcerea în ziua reprezentației). Inclusiv pentru următoarea premieră de la “Marin Sorescu”: cea cu “Richard al III-lea”, regia Laszlo Bocsardi, cu Sorin Leoveanu în rolul titular, care va avea loc sâmbătă, 29 octombrie.

Iată motivele pentru a face deplasarea până la Craiova și a viziona “Avarul” din Bănie:

1. Textul dramaturgului francez Molière, care străbate timpul de atâtea secole

După cum am spus, spectacolul acesta este montat la Craiova pentru a omagia 400 de ani scurși de la nașterea marelui dramaturg francez (s-a pus mult Molière la Craiova de-a lungul timpului, iar o expoziție vernisată în foaier înainte de premieră a documentat toate aceste reprezentații).

Care este secretul succesului în timp al operei dramaturgului francez Jean-Baptiste Poquelin, zis Molière (1622-1673), al “rezistenței” sale față de toți ceilalți reprezentanți ai așa-numitului “clasicism francez” din epocă: Racine nu mai vorbim, chiar și Corneille (poate cu excepția fabulistului de geniu Jean de La Fontaine)?

S-a vorbit despre avantajul lui Molière de a fi un comediograf, autor de comedii, de a lucra cu “caractere” și tipologii umane, etern valabile și universale. Molière nu le-a inventat însă, ele existau încă din antichitate. El le-a dat, de fapt, forma exemplară pentru epoca modernă care se năștea, imortalizând personaje precum Harpagon, Tartuffe sau “prețioasele ridicole”, etern actuale, în care ne regăsim oricând.

2. Prezența marelui actor Claudiu Bleonț în rolul titular, cel al “avarului” Harpagon

Nu mai detaliem contribuția actorului Claudiu Bleonț, 63 de ani în prezent, la istoria teatrului și filmului românesc, pentru că ea este uriașă. Poate v-au scăpat, la începutul anilor ’90, spectacole de teatru de la TNB precum “Trilogia antică” (regia Andrei Şerban) sau “Romeo și Julieta” (regia Beatrice Bleonț, actorul făcea un Mercutio magistral, de geniu) – sau erați prea tânăr pentru a le viziona.

Îl puteți admira însă în continuare pe tânărul Claudiu Bleonț în minunatele filme realizate împreună cu regizorul Dan Pița în anii ’80, precum “Concurs”, “Dreptate în lanțuri”, “Pas în doi” (rol de geniu, alături de Anda Onesa, Ecaterina Nazare și Petre Nicolae) sau “Rochia albă de dantelă”.

Regizorul Felix Alexa s-a gândit să-i încredințeze partitura rolului titular lui Claudiu Bleonț, una dintre “perlele coroanei” din echipa teatrului craiovean, și bine a făcut. Rolul “avarului” i se potrivește ca o mănușă temperamentului histrionic al actorului de excepție, el realizând aici o creație, sperăm, de referință. O “stihie a naturii” este Harpagon la Craiova, în interpretarea stihinicului Claudiu Bleonț

3. Profunda actualitate a situațiilor și personajelor imaginate de Molière

Francezul Molière este unul dintre puținii scriitori, artiști, al căror nume a devenit adjectiv sau substantiv comun: “molieresc” (cum spunem și “rabelaisian”, “gargantuesc”, “shakespearian” sau “kafkian” – “Kafka-esque”, în lumea anglo-saxonă). Inclusiv Harpagon, personajul titular de-aici, a devenit prototipul “avarului” și a dat naștere unor noi cuvinte în dicționar: “ești un harpagon” sau adjectivul “harpagonesc”.

Nu vorbesc însă doar de evidenta actualitate, universalitate a tipologiilor și situațiilor molierești. Nici de numeroasele situații și qui-pro-quo-uri comice din piesă, “încurcături și întorsături de situație” specifice teatrului epocii, care-acum par naive și perimate, dar stârnesc totuși spectatorului un zâmbet “complice”.

O comedie care dă de gândit

“Avarul” lui Molière este actual nu numai pentru că, în orice epocă și țară, toată lumea este obsedată, aleargă după înavuțire, iar copiii “fură” de la părinți și viceversa. Într-o lume aflată pe ducă, așa cum este a noastră, din cauza lăcomiei și a goanei neobosite după bani și profit, textul clasicului francez capătă valențe noi.

În viziunea lui Alexa și în interpretarea lui Bleonț, infamul Harpagon devine un simbol, o expresie a forțelor latente care distrug din interior lumea noastră. Un rău subteran care o macină și o condamnă la pieire. “Banul este ochiul dracului”, spunea înțelepciunea strămoșilor. Asta trebuie să înțelegi după ce vezi spectacolul de la Craiova și te întorci, înnegurat de gânduri, cu “Naveta culturală”.

Alături de Claudiu Bleonț, pe scenă se află actorii Naționalului craiovean: Cerasela Iosifescu, Alex Calangiu, Costinela Ungureanu, Nicolae Poghirc, Cătălin-Mihai Miculeasa, Iulia Colan, Cătălin Vieru, Angel Rababoc, Nicolae Vicol, Gabriela Baciu, împreună cu Ovidiu Cârstea și Bogdan Oprănescu.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton