Alege un parchet calitativ
Ca regulă generală, cu cât un material sau un produs este mai bun, cu atât mai ușor este acesta de montat sau aplicat. Particularizat la nivel de pardoseli din lemn, acest lucru se întâmplă datorită faptului că, fiind mai calitativ, parchetul este mai rezistent și așadar mai ușor de manipulat, chiar și în ciuda a mici incidente, iar în plus produsele calitative sunt însoțite de tehnologii moderne de montaj, care facilitează lucrările.
Alege așadar din magazine specializate elemente de parchet Classen, pardoseală cunoscută pentru rezistenta și pentru durabilitatea pe care o oferă în timp, pe lângă ușurința montajului.
Lasă parchetul în cameră pentru 24 de ore
Cu siguranță ai auzit sau ți s-a mai recomandat să lași parchetul în camera în care îl montezi pentru circa 24 de ore sau chiar mai mult. Acest truc este foarte eficient și te poate scuti de neplăceri deoarece parchetul este realizat din lemn, iar acesta are tendința de a se umfla ca urmare a absorbției de umiditate.
Astfel, lăsând parchetul timp de 24 de ore în camera în care urmează să îl montezi nu faci altceva decât să îi permiți să își regleze nivelul de umiditate într-un mod natural.
Dacă ai monta parchetul direct, fără această acomodare, ai putea risca umflarea parchetului ca urmare a unei umidități excesive. Din acest motiv specialiștii recomandă ca parchetul să stea desfăcut în camera respectivă, pentru ca mai apoi acesta să fie gata pentru a fi montat.
Scoate mobilierul și golește camera
Deși ai putea la fel de bine să lucrezi mutând mobilierul pe măsură ce avansezi cu montajul, este recomandat să scoți totul din cameră și abia mai apoi să începi să lucrezi. Există și o explicație pentru acest truc și anume faptul că atunci când lași camera goală ai o vedere de ansamblu mult mai bună cu privire la amenajarea pieselor de parchet.
Se recomandă ca parchetul să se monteze dintr-un colț al camerei, pe direcția în care bate lumina, pentru a putea vedea eventualele mici abateri. Eliberând în totalitate camera în care montezi parchetul, este cu mult mai ușor să realizezi lucrarea în mod corect, fără să fii nevoit să intervii asupra acesteia ulterior.
Nu monta parchetul până în perete
Este foarte important să ai în vedere rosturile de dilatare. Din nou, pentru că vorbim despre un material care suferă variații de volum, există posibilitatea ca acesta să se umfle puternic din cauza umidității.
Dacă montajul se face chiar până la nivelul peretelui, parchetul nu mai poate să ”respire”, iar acest lucru va duce la formarea unei porțiuni aerate la nivelul pardoselii, ca o pungă de aer. Lasă rosturile de dilatare deschise și nu le acoperi cu ciment sau mortar.
Optează mai bine pentru o plintă, aleasă în aceeași nuanță cu cea a parchetului, pentru un efect estetic cât mai potrivit.
Cumpără plinta o dată cu parchetul
Pentru a evita surprizele neplăcute, este recomandat să cumperi o cantitate suficientă de parchet (cu o marjă de circa 5% în plus) și să cumperi de asemenea și plinta potrivită, pentru că se poate întâmpla ca mai târziu să nu mai găsești aceeași textură sau nuanță.
Acestea sunt câteva trucuri pe care le poți folosi pentru a te asigura că montajul parchetului este realizat în mod corect. Poți apela la specialiști în montaj care să te ajute, însă ar trebui să știi că având în vedere aceste detalii vei putea lucra în regie proprie, economisind astfel destul de mulți bani.