Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Serialul "True Blood" va avea şi un al şaptelea sezon

de Redactia Tvmania

„True Blood” a fost recent reînnoit pentru sezonul şapte. Serialul în care apar Alexander Skarsgard şi Anna Paquin rămâne, conform unui oficial HBO citat de femalefirst.co.uk, unul dintre cele mai pline de suspans seriale ale postului.

„Mulţumită producătorului executiv Brian Buckner şi echipei sale talentate, show-ul continuă să fie o călătorie mai palpitantă ca orice altceva de la televizor”, a declarat oficialul postului, Michael Lombardo.

Laudele vin după ce sezonul al şaselea a trecut prin modificări, după plecarea regizorului Alan Ball din serial. Ball a renunţat la drama cu vampiri pentru a se ocupa exclusiv de producţia sa originală de pe Cinemax, „Banshee”, care a fost reînnoită în luna ianuarie. Astfel, pe lângă faptul că la cârma serialului a venit Brian Buckner, sezonul al şaselea a ajuns să aibă zece episoade în loc de doisprezece.

Joe Manganiello, interpretul vârcolacului Alcide Herveaux, a dezvăluit de curând că membrii distribuţiei au aplaudat când au aflat – citind scenariul, n.r. – cine urmează să părăsească serialul.

„Acea persoană a plâns. Cu toţii am aplaudat, iar apoi, în stilul „True Blood”, am mâncat tort roşu”, a declarat Manganiello.
„True Blood” este bazat  pe „The Southern Vampire Mysteries”, o colecţie de romane scrise de Charlaine Harris.
Al şaselea sezon din serialul cu vampiri şi vârcolaci „True Blood” a debutat pe HBO recent, pe 16 iunie.
Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te