Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Trupa Vunk donează chitări

de Redactia Tvmania

Cornel Ilie şi colegii săi din formaţia Vunk au decis să doneze două chitari cu valoare sentimentală pentru o şcoală de rock din Bucureşti, „Rockschool”.

Cu respectivele instrumente s-au înregistrat multe dintre piesele trupei Vunk, una dintre ele apărând şi în primele clipuri ale formaţiei Vank („Noi o scoatem la capăt”, „Independent”, „Lângă inima mea”).

„Am auzit de „Şcoala de Rock” de la sunetistul nostru Tony, care colaborează cu ei şi o să predea nişte cursuri acolo. Ne-a plăcut conceptul foarte tare. Când ne-am apucat noi de muzică nu exista nimic de genul acesta şi sunt sigur că ne-ar fi ajutat şi pe noi foarte mult. Sunt optimist că această şcoală va ridica valoarea rockului românesc care este într-o scădere evidentă, din păcate”, a declarat Cornel Ilie.

Următorul album al celor de la Vunk, „Ca pe vremuri”, va apărea în câteva săptămâni şi va cuprinde, printre alte piese, single-ul „Prima noapte (din ultima zi)” pe care Cornel Ilie îl cântă în duet cu Laura (ex Wassabi).

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te